11.3 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

Mihaela Isac

3645 ARTICOLE 0 COMENTARII
Pentru o porție de cultură, dar și de relaxare sau voie bună, în acest sfârșit de săptămână, dar și spre sfârșitul săptămânii viitoare aveți ce vedea la Teatrul Luceafărul din Iași, dar și la Filarmonica „Moldova”. Sâmbătă, 11 iunie, de...
Veste bună pentru iubitorii sportului minții. În perioada 22-24 iulie, va fi organizată cea de-a XIV-a ediție a Cupei Pașcaniului la șah. Evenimentul este unul cu tradiție și precede marea sărbătoare a orașului - Zilele Municipiului, ce vor avea...
Un pășcănean a primit o amendă aproape cât un salariu mediu, pentru o aroganță în fața oamenilor legii. Bărbatul a fost văzut de polițiștii locali, la miezul nopții, în timp ce consuma băuturi alcoolice în fața unei cofetării din centrul municipiului...
Doar două grădinițe din municipiul Pașcani vor fi deschise în această vară, și nu pe toată perioada vacanței mari, ci doar până pe 15 iulie. Părinții care vor să își ducă micuții în instituțiile de învățământ antepreșcolare, trebuie să...
Sărbătoarea de Rusalii din acest sfârșit de săptămână aduce o minivacanță, dat fiind faptul că a doua zi, luni, 13 iunie, este zi liberă legală. Operatorul local de transport public din municipiul Pașcani a anunțat faptul că în ziua respectivă programul...
Administrația locală din Lespezi este pusă pe treabă și are planuri mari pentru dezvoltarea comunei. În prima jumătate a acestui an, s-au făcut pași pentru mai multe investiții, cu fonduri guvernamentale și externe. Asfaltare drumuri, pistă de biciclete, amenajare...
Pompierii voluntari din comuna Lespezi se pregătesc pentru participarea la faza județeană a concursului profesional al serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, ce va avea loc sâmbătă, 11 iunie, începând cu ora 8:00, la Baza Sportivă Țuțora. După...
Casa de Cultură din orașul Hârlău organizează noi cursuri pentru copii. Este vorba despre canto - muzică ușoară, jazz și chitară. De pe 15 iunie, încep preselecțiile pentru a testa abilitățile muzicale ale copiilor care doresc să se înscrie. Vârsta minimă pentru canto este...
Mititeii de la cinci grădiniţe din municipiul Paşcani și Hărmănești au participat vineri, 3 iunie, la un concursul „Micul Sportiv”, organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr.2 din Pașcani, pe stadionul municipal. Au trecut prin mai multe probe, precum viteză, aruncarea mingii sau săritură în lungime...
Administratia locala din municipiul Pascani a semnat marti, 7 iunie, contractul pentru proiectarea unui grădinițe noi în oras.  "Primarul Marius Pintilie a semnat astăzi contractul privind serviciile de realizare a proiectului tehnic pentru obiectivul „Revitalizarea Municipiului Pașcani prin modernizarea infrastructurii...