15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Concurs de amploare „Micul Sportiv” pentru preșcolari. Cupa a fost câștigată de echipa de la Hărmănești

Mititeii de la cinci grădiniţe din municipiul Paşcani și Hărmănești au participat vineri, 3 iunie, la un concursul „Micul Sportiv”, organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr.2 din Pașcani, pe stadionul municipal. Au trecut prin mai multe probe, precum viteză, aruncarea mingii sau săritură în lungime şi au demonstrat că deşi au doar câţiva anişori, ştiu să facă mişcare.

Prichindeii au participat cu emoţii la toate probele şi fiecare în parte, a încercat să fie cel mai bun. Au fost şi suporteri care au făcut galerie colegilor de grădiniţă. Cupa a fost câştigată de echipa de la Hărmănești.

De precizat este faptul că evenimentul sportiv este unul cu tradiție, fiind la cea de-a V-a ediție și are ca scop stimularea micuților de a face mișcare pentru o viață sănătoasă.

Alte articole