14.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

TRANSPORTUL PUBLIC DIN PASCANI, INCOTRO?

Transportul public din Paşcani se afla la răscruce de drumuri. Conducerea RAGCL Paşcani, unitate care prestează acest serviciu, a depus cererea de intrare în insolventa, aşa cum a primit mandat din partea consilierilor păşcăneni.

Mai mult societatea locală de salubritate a adăugat în statut şi serviciul de transport în comun, tot cu aprobarea legislativului local. Managerul unităţii spune că este pregătit să închirieze sau să achiziţioneze în rate 5-6 autobuze Euro 4, cu aer condiţionat şi să transfere maxin 11 salariaţi de la RAGCL, pentru a prelua serviciul de transport public local, dacă va fi o hotărâre în acest sens.

Primarul Dumitru Pantazi dar şi consilierii PSD nu au exprimat o poziţie tranşată pe acesta tema. Aşadar soluţia de transfer a transportului de la RAGCL la societatea de salubritate pare să fie una de avarie în cază că regia va fi închisă.

Consilierii din opozite, au anunţat că nu ar fi de acord delegarea serviciului de transport la societatea de salubritate şi ca un astfel de proiect nu ar trece fără acordul lor fiind necesare cel puţin 2/3 din voturi. Au propus în schimb formarea unui grup de lucru în care să fie discutată acesta problemă.

De cealaltă parte consilierul PMP Sorin Olariu a precizat că cea mai bună variantă ar fi externalizarea serviciului de transport public local prin licitaţie, unei societăţi private. Preţul şi condiţiile de funcţionare ar putea fi controlate de Consiliul Local prin Caietul de Sarcini şi contract. Mai mult municipalitatea nu ar cheltui ci ar încasa bani din serviciul de transport pe care i-ar putea aloca pentru subvenţii şi gratuităţi de transport categoriilor defavorizate.
Un alt lider politic local, o altă opinie.

Cristian Răţoi de la Pro România susţine o soluţie ar fi că serviciul de transport să fie preluat de o nouă societate, fără datorii, nu de salubritate, dar trebuie făcute analize serioase. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii “Pulsul Zilei”.
Menţionăm că BIT TV a încercat să afle şi ce soluţii ar avea celelalte formaţiuni politice din Paşcani privind salvarea transportului în comun. Nu am obţinut nici un raspuns concret, atât din partea consilierilor PNL cât şi al reprezentanţilor USR.

Alte articole