11.3 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

Ilegalități ținute la secret

O ilegalitate de ani de zile este tinuta la secret de administrația locală din Pașcani. un chioșc din fața Gării amplasat pe domeniul public își desfășoara activitatea fără să aibă un contract de inchiriere sau concesiune. Primaria stie acest lucru dar pana acum nu a luat nici o masura pentru a intra in legalitate.

Patronul societății susține că achită periodic chiria indexată anual pe care a avut-o inainte de expirarea contractului. Banii sunt trimiși intr-un cont al Primăriei, dar plata nu este inregistrată deoarece nu există un corespondent fiscal, adică un contract, o obligatie de plată.

BIT TV a insistat cu intrebările de mai multe ore pentru a clarifica această situatie. De fiecare dată, răspunsul primit a fost că informațiile ar reprezenta un secret fiscal, deși nu au nici o legătură cu societatea respectivă ci mai degrabă cu activitatea și obligațiile Primăriei.

Intrebat din nou de această situație, primarul municipiului Pașcani, a preferat să ascundă adevărul ca și până acum.

Menționăm că patronul societății care deține chioșcul amplasat pe domeniul public în fața Gării este rudă cu familia primarului, Marius Pintilie. De asemenea, una dintre firmele edilului a ocupat ilegal și deține de ani de zile mai multe suprafețe de teren din domeniul public, fără contracte și fără plată. Primarul a refuzat sistematic să aplice aceleași măsuri ca și in alte cazuri similare, unde pășcănenii in cauză au fost trimiși in judecată pentru dărâmarea construcțiilor și eliberarea terenurilor. De fiecare dată când a fost intrebat, Pintilie a spus că ar fi un subiect electoral și o chestiune personală, nu de interes public.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70