8.6 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Modificări importante la legea adopției. Ce trebuie să știe cei care vor să adopte un copil

Zeci de mii de copii aflați acum în grija statului vor avea șanse în plus de a-și găsi o familie după ce Parlamentul a adoptat o serie de modificări la legea adopției.

Procedurile prin care un copil este declarat adoptabil au fost simplificate, iar cei care îndrăznesc să-și asume uriașa responsabilitate de a avea grijă de un suflet vor fi tratați cu mai mult respect și sprijiniți.

Este doar un pas înainte, spun activiștii pentru drepturile copilului, care mai au o listă lungă de revendicări.

Alexandra este studentă la universitatea din Brașov și se bucură de o viață normală. Știe că a fost adoptată de mică și le este recunoscătoare părinților ei, doi medici din Codlea. Și-ar dori ca fiecare copil să aibă această șansă.

Ioana Alexandra Picu: ”Acești doi oameni mi-au oferit căldură, mi-au oferit iubire și tot ceea ce am avut nevoie și consider că acest lucru ar trebui să fie făcut și în zilele noastre”.

Iar noua lege simplifică procedura prin care un copil este declarat adoptabil.

Nu mai este nevoie de acordul rudelor până la gradul 4 și se scurtează termenul în care părinții biologici renunță la drepturile și responsabilitățile lor.

Copiii vor putea fi adoptați și după vârsta de 14 ani. În jur de 50.000 de copii se află acum în grija statului.

Stanca Mezei, DGASPC Cluj: ”Am observat că a crescut interesul pentru adopție în acest an, cu toată perioada de urgență, de alertă și cu situația cu care ne confruntăm cu toții”.

Legea vine cu îmbunătățiri și pentru cei care-și doresc să adopte un copil. Atestatul de familie adoptatoare va fi valabil de acum 5 ani, și nu 2.

Mihaela și soțul ei s-au întors special din Germania ca să adopte două fetițe gemene; au fost nevoiți să renunțe la joburile și locuința din străinătate, căci procedurile erau extrem de complicate și necesitau prezența lor în țară.

Mihaela Stănescu: ”Noi am prins perioada în care atestatul era valabil un singur an de zile și pentru că adopția noastră a durat 2 ani și jumătate, normal că am trecut prin prelungire cel puțin o dată. Ce a însemnat asta? Un nou set de acte. Nu ne-a înfrânat nici măcar avântul de a adopta doi copii până la urmă, dar a fost un dezavantaj pentru noi”.

Continuarea pe Stirile PRO TV

Alte articole