Categorie: Educatie
Pompierii din Pașcani și Târgu Frumos îi așteaptă pe copii, cu “porțile deschise”, de ziua lor
De ziua lor, micutii din Pascani, Targu Frumos si comunele apropiate au parte de un cadou special. Pe 1 iunie, cand este marcata Ziua Internationala a Copilului, sediile subunitatilor de pompieri isi deschid portile pentru cei mai curiosi prichindei, dar si pentru adolescenti. //
Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită de Asociația SANSA 2010
Asociaţia "ȘANSA 2010" organizează marți, 1 iunie 2021, un proiect dedicat copiilor de toate vârstele, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Activitățile din cadrul proiectului vor avea loc în intervalul orar 16:00 – 21:00, în piațeta din fața Primăriei Municipiului Pașcani, iar copiii se vor putea bucura din nou de baloane colorate și baloane de săpun, de jocuri interactive organizate de voluntarii noștri, ateliere interesante de măști, hand-made, modelaj baloane și facepainting. //
Azi încep înscrierile elevilor la Bacalaureat 2021. Care este procedura şi când au loc probele din prima sesiune
Azi încep înscrierile elevilor la Bacalaureat 2021. Care este procedura şi când au loc probele din prima sesiune //
A fost inaugurat laboratorul de informatică de la Colegiul „Sadoveanu” din Pașcani | FOTO
La Colegiul „Sadoveanu”, vineri s-a facut un pas inainte pentru învățământul informatizat, iar începând cu ora 12, a avut loc inagurarea laboratorului de informatică. Încă de la intrare, invitații au fost întâmpinați în stilul tradițional românesc, cu pâine de casă și sare. //
Bucurii pentru copii, la Tătăruși. Cadouri dulci, în avans, de ziua lor – FOTO
Peste 500 de prescolari si elevi din comuna Tatarusi au fost sarbatoriti, in avans, de Ziua Internationala a Copilului. Vineri, 28 mai, primarul si viceprimarul din comunitate, impreuna cu angajati ai Primariei au mers la scolile din satele componente pentru a imparti daruri dulci, micilor sarbatoriti. Supriza a avut loc de dimineata, iar copiii s-au bucurat de cadouri. //
Biblioteca din Târgu Frumos – activități pentru copii de ziua lor
Biblioteca din orasul Targu Frumos pregateste mici bucurii pentru copii, de ziua lor. Sambata, pe 29 mai, in cadrul atelierului "Rabdarea si creativitatea mainilor", vor avea loc diferite activitati care sa marcheze...
Datele când se termină anul școlar 2020-2021 pentru fiecare clasă. Care elevi intră primii în vacanță
Datele când se termină anul școlar 2020-2021 pentru fiecare clasă. Care elevi intră primii în vacanță //
Evaluarea elevilor de clasa a II-a continuă, joi, cu testarea la Matematică
Evaluarea elevilor de clasa a II-a continuă, joi, cu testarea la Matematică //