9.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Zilele Meşterilor Populari, la Hîrlău. Prima ediţie dedicată unui muzeograf al locurilor

Eveniment inedit la sfârşitul acestei săptămâni, în oraşul Hîrlău. Sâmbătă şi duminică va avea loc prima ediţie a manifestării “Zilele Meşterilor Populari”, în apropierea hanului Raresoaia, zona centrală a localităţii. Zeci de meşteri şi creatori populari, în special din zona Moldovei, vor amenaja standuri cu produsele făcute manual şi în stilul tradiţional românesc.

Primăria Oraşului Hârlău şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova organizează în perioada 28-29 octombrie, prima ediţie a “Zilelor Meşterilor Populari”. Standurile vor fi amplasate în apropierea Hanului Raresoaia, din centrul localităţii.
Manifestarea va reuni circa 20 de meşteri şi creatori populari,în special din zona Moldovei. Obiectivele principale vor fi promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi educarea publicului, în special a celui tânăr, în spiritul cunoaşterii, preţuirii şi respectului pentru tradiţii şi bun gust.

Această prima ediţie este dedicată memoriei muzeografului, Paul Iancu, ce a trecut la cele veşnice de curând. El a fost cel care a încercat din răsputeri să păstreze tradiţiile neamului românesc la Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău.
Aşadar, cei care vor să vadă muncă şi priceperea meşterilor populari trebuie neapărat să treacă în acest week-end prin centrul Hirlaului.

Alte articole