13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Weekend plin de evenimente, la Biblioteca Municipală

Weekend plin de evenimente inedite, la Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu”din Pașcani.

Sâmbătă, 25 septembrie, începând cu ora 10:00, cititorii vor avea ocazia să participe la lansarea volumului „Campionii de pe Siret”, sub semnătura lui Vasile Avrămiuc. Astfel, cu scopul de a aduce în prim-plan valorile locale, scriitorul a adunat în cartea sa câteva dintre numele sportivilor de renume care au reușit să se remarce de-a lungul timpului, la Pașcani.

De asemenea, conform autorului, volumul își propune să facă și o scurtă incursiune în istoria sportului pe plan local, iar pentru a ajuta la aprofundarea informațiilor, printre paginile cărții se regăsesc și imagini, chipuri de campioni, medalii și cupe.

Duminică, începând cu ora 9:30, tot la Biblioteca Municipală, asociația Pensionarilor “Făclia” va relua o activitate cu tradiție. Este vorba despre  cea de-a VI-a ediție  a Memorialului Puiu Braner la scrabble, competiție care urmează să adune câți mai mulți pasionați ai jocului de cuvinte, după mai bine de trei ani de pauză.

Acest concurs este organizat în parteneriat cu Primăria Pascani, iar suma alocată de către consilierii locali este de 2.000 lei. De precizat este și faptul că, la finalul competiției, cei mai buni vor fi răsplătiți cu premii.

Alte articole