2.4 C
Paşcani
marți, decembrie 7, 2021

Statul la stat. Mii de lei pe lângă salariu, pentru câteva ședințe pe an într-o instituție cu rol consultativ: „Practic nu fac nimic”

Ați auzit până acum de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică? Dacă nu, vă spunem noi. Este o instituție a statului român care există în fiecare județ și din care fac parte mai mulți demintari ori funcționari angajați tot la stat, dar la alte instituții. De exemplu consilieri județeni, subprefecți, ori șefii poliției și jandarmariei. Treaba lor este ca, din când în când, să discute despre siguranța și ordinea publică din județ, fără să poată lua însă decizii, rolul lor fiind pur consultativ. Doar pentru aceste discuții au ajuns să încaseze un al doilea salariu de la stat. Unora le intră în buzunar chiar și 4.000 de lei lunar, pe lângă salariu oficial. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la Stat.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, pe scurt ATOP. Un organism cu rol pur consultativ care există în fiecare județ și este format din 15 membri. Printre ei, șase consilieri județeni, un subprefect, trei reprezentanți ai comunității, șeful poliției județene, șeful jandarmeriei, șeful inspectoratului pentru situații de urgență. Treaba lor este ca, din când în când, să se așeze la aceeași masă și să discute despre siguranța publică din județ. Pentru fiecare ședință primesc o indemnizație în valoare de până la 20 la sută din indemnizația președintelui Consiliului Județean. Asta, pe lângă salariile pe care le încasează de la instituțiile unde sunt, oficial, angajați.

Cristina Rizea, deputat USR: În fapt nu pot să spun că fac ceva, practic, nu fac nimic. După parerea mea este o sinecură creată pentru a mai da niște bani oamenilor de partid.

Cel mai bine s-au aranjat membrii ATOP Ilfov. Subprefectul Andrei Scutelnicu este unul dintre ei.

Andrei Scutelnicu, subprefect de Ilfov: În ședințele de comisie și plen, cum ar fi două ședințe, în jur de patru mii de lei.
Reporter: Patru mii de lei.
Andrei Scutelnicu: Da.
Reporter: Pe lună.
Andrei Scutelnicu: Da. Adică dacă în luna respectivă sunt ședințe.

4.000 mii de lei pentru doar două ședințe pe lună. Ședințe în care doar a prezentat un raport legat de situația centrelor de vaccinare și carantinarea diverselor localitați. Pare mulțumit de… atenție… reNumerația pe care o primește. De altfel, un cuvânt care nu există în limba română.

Subprefect de Ilfov: Eu nu privesc asta ca o renumerație pentru munca care o depun eu

Andrei Scutelnicu, subprefect de Ilfov: Eu nu privesc asta ca o renumerație (sic!) pentru munca care o depun eu. Eu și cu renumerație și fără renumerație și dacă era 3.000 sau 2.000, același lucru făceam. Indemnizația nu este o renumerație lunară, asta am vrut să spun, este o renumerație în baza ședințelor care au avut loc, dar dacă nu au loc nu există renumerație.

Cornel Ofițeru este consilier județean și se află la al doilea mandat în ATOP. Negreșit, în fiecare lună, îi intră în cont 4.000 de lei. Am dorit să aflăm ce face, efectiv pentru acești bani.

Discuție prin telefon între reporter și Cornel Ofițeru:

Cornel Ofițeru, membru ATOP Ilfov: Haideți să ne vedem în jur de prânz, 12, 12 și ceva?
Reporter: E ok.
Cornel Ofițeru: Vă sun într-o jumătate de oră să vă spun unde sunt și ne vedem și discutăm.
Reporter: Perfect.

Nu ne-a mai sunat. Am primit un sms că nu are acceptul de a da interviu. Cine ar fi trebuit să îi dea aprobare, doar dumnealui știe.

Marian Petrache a fost președinte al Consiliului Județean Ilfov. Spune că cei 15 membrii ATOP încasează, degeaba, mii de lei lunar și că, această Autoritate, nu își are rostul.

Marian Petrache, fost președinte CJ Ilfov: Mie mi se pare că a fost găsită o găselniță la chestia asta. Nu avea nimic…
Reporter: Adică nu trebuia să existe.
Marian Petrache: Din punctul meu de vedere, da, nu ar trebui să existe, pentru că, încă o dată, cum sunt multe în România, se suprapun atribuțiile.
Reporter: Domnule Petreche, în momentul ăsta oamenii aia sunt plătiți degeaba. Dacă e suprapunere de atribuții, îi mai plătești și pentru ATOP.
Marian Petrache: Eu te-am întrebat dacă…
Reporter: Nu, nu. Răspundeți-mi la ce vă întreb.
Marian Petrache: Nu vreau să… Știi, nu mai sunt și fac pe cocoșul, acum, nu merită, nu e frumos. Nu ar fi frumos.

Un consilier județean a refuzat interviul: Nu sunt fotogenic. Eu sunt milițian, nu am vorbele la mine…

Mergem în județul Maramureș. Anul trecut, Consiliul Județean a cheltuit numai pentru indemnizațiile membrilor ATOP peste 870 de mii de lei. Fiecare a încasat lunar câte 2.800 de lei. Președintele Autorității este consilierul județean Ioan Cheudan. A refuzat să ne acorde un interviu.

Ioan Cheudan: Nu sunt fotogenic. Eu sunt milițian, nu am vorbele la mine, vedeți cum vorbesc… Nu.

Până la urmă, lasă de înțeles că nu ar fi meritat nici el, nici ceilalți membrii ATOP, banii pe care i-au încasat, dar nu vrea sa spună asta în fața camerei de filmat.

Ioan Cheudan: Dacă indemnizația a fost mare anul trecut, îmi cereți să îmi bat cuie în tălpi. Mă înțelegeți? Să spun: bă, nu am meritat-o…

Ulterior a revenit cu precizări.

Ioan Cheudan, președinte ATOP Maramureș, prin telefon: În momentul în care am spus că mi-aș bate cuie în tălpi făceam referire la faptul că după ce am votat, când s-a votat indemnizația de 20 la sută, acum aș zice în felul următor: atunci nu am știut ce votez și acum mi-am dat seama!?

Noul președinte al Consiliului Județean a redus de la 20 la 10 la sută indemnizația membrilor ATOP.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: Mi s-a părut că pentru activitatea pe care o întreprinde ATOP este o sumă foarte ridicată. De aceea le-am redus la jumătate.

La fel de mare i s-a părut și președintelui Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan care a redus indemnizația la maximum 500 de lei pentru o ședință. Aici, însă, nimeni nu știe ce activitate au avut membrii ATOP, anul trecut. Nici măcar șeful județului.

Corneliu Ștefan, președinte CJ Dâmbovița: Nu au prezentat un raport de activitate.
Reporter: Îi obligă legea, ar fi trebuit să o facă?
Corneliu Ștefan: Eu cred că este normal. În primul rând sunt plătiți din bani publici.

Continuarea pe Digi 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Măsuri de relaxare pentru sărbători şi testarea PCR la intrarea în ţară, pe agenda CNSU – surse

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni marţi pentru a prelungi starea de alertă. Vor...

Deputat, Vasile Toma: Relansarea Programului Tomata, gura de oxigen salvatoare pentru agricultorii români și produsele autohtone

C.P. Luptă pentru supraviețuire. Aceasta a caracterizat în ultimii 2 ani, activitatea agricultorilor români, care au fost...

Anunt de mediu

ANUNŢ PUBLIC SC EMILY IMPEX SRL Motca, titular al activităţii Taierea si rindeluirea lemnului, comert cu ridicata a...

Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa poate fi vizitat și virtual

Muzeul de Sit Arheologic de la Cucuteni și Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa (județul Iași)...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI