8.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Sprijin financiar pentru participarea la un Campionat Mondial

Clubul Long Ho Pașcani se pregătește pentru a participa la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do. Competiția urmează să aibă loc în luna aprilie, în Germania.

Din Pașcani ar urmă să între în concurs 9 sportivi, printre care și copii. Pentru susținerea unei părți din cheltuielile de deplasare, conducerea Clubului a solicitat sprijin financiar de la bugetul local, circa 35 000 de lei.

Reprezentanții primăriei spun că vor sprijini și în acest an performanțele sportive ale copiilor pascaneni. În acest sens, în proiectul de buget a fost cuprinsă o suma de bani la capitolul sport-cultură.

Conform calendarului competițional,  sportivii Clubului Long Ho se pregătesc să participe și la alte competiții din Brașov(Campionatul național de copii), Botoșani (Campionatul național de juniori și seniori), Comănești(Campionatul național de arme tradiționale).

foto arhivă

Alte articole