8.6 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Spatii comerciale pentru Zilele Pascaniului

Organizarea Zilelor Pascaniului cu câteva săptămâni mai târziu decât de obicei a stârnit reacții de nemulțumire în rândul unor consilieri locali. Asta deoarece în acest an, sărbătoarea municipiului se va suprapune cu alte evenimente similare, organizate de comunele din împrejurimi. Din acest motiv, meșterii populari și comercianții vor trebui să aleagă unde anume să își expună produsele. De exemplu ,sărbătoarea Pascaniului este programată în perioada 19 – 21 iulie, iar Bâlciul de la Lespezi pe 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Ilie.

Viceprimarita Gabriela Nedelcu a anunțat că în următoarele zile va fi convocată o ședința extraordinară pentru a fi aprobat programul Zilelor Pascaniului, precum și suplimentarea bugetului.

La Pașcani pregătirile au început deja. Municipalitatea a primit până acum 50 de cereri de închiriere a spațiilor din parte comercianților și micilor producători. Corturile și tarabele vor fi amplasate pe stradă Stadionului, în zonele din apropierea scenei, iar pentru meșterii populari pe strada Sfefan cel Mare din zona Deal. Cei interesați trebuie să prezinte un certificat fiscal, copie după Certificatul de Înregistrare Fiscală și autorizație de la DSV pentru comercializarea de produse alimentare și să achite o taxa.

Deschiderea oficială va avea loc pe 19 iulie în sala de festivități a Primăriei Pașcani. Sunt programate mai multe activități printre care premierea șefilor de promoție și a celor care au obținut note excelente la examenele de capacitate și bacalureaureat, acordarea titlului de cetățean de onoare veteranilor de război și semnarea acordului de înfrățire cu comună Pașcani din Republica Moldova. De asemenea, în centrul Pascaniului va avea loc deschiderea Târgului Meșterilor Populari.

Zilele de sâmbătă și duminică vor fi rezervate distracției. Pe scena care va fi amplasată pe stadionul clubului CSM Pașcani vor urca artiști de muzică populară și ușoară: Gheorghe Turda, Mihaela Apostol, Radu Ile, Laura Lavric, Cristi Minculescu&Band, Alina Eremia, Mircea Eremia și alții. Evenimentul va fi prezentat de cunoscutul realizator radio, George Zafiu.

Alte articole