10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Rezervoare cu apa în cartiere, când sunt avarii

ApaVital vine cu o soluţie pentru apă potabilă la Paşcani, atunci când este întreruptă furnizarea la robinet, din cauza avarilor pe reţelele de aducţiune, aşa cum s-a întâmplat recent.
În astfel de situaţii, operatorul regional va pune la dispoziţia cetăţenilor, 4 rezervoare cu apa potabila, de 1000 l fiecare. Ele vor fi amplasate în cartierele cele mai aglomerate din zona Deal şi Vale şi vor fi realimentate, de câte ori va fi nevoie, până când va fi reluată furnizarea apei pe conducte. Deocamdată nu au fost stabilite cu exactitate locaţiile, fiind aşteptate sugestii de la cetăţeni. Pregătirile au început de câteva săptămâni de zile şi vor fi finalizate până la sfârşitul lunii, spun reprezentanţii societăţii.
„Îmi exprim încă odată regretul pentru situațiile neplăcute provocate de sistarea apei în zilele de 1 și 7 aprilie. În urma acestor două avarii, la nivelul echipei de management a ApaVital s-a luat în discuție și s-a decis că, pentru a veni în sprijinul locuitorilor din Pașcani afectați de sistarea furnizării apei, compania ApaVital să pregătească până cel târziu la sfârșitul acestei luni un număr de PATRU REZERVOARE DE APĂ, DE CÂTE 1000 DE LITRI FIECARE, pe care să le amplaseze în diverse puncte ale orașului. Vă rog să faceți sugestii cu privire la LOCUL DE AMPLASARE A REZERVOARELOR, eventual cu indicarea locului sugerat pe Google Maps, astfel încât acestea să fie distribuite echilibrat pe suprafața orașului. Precizez că pe măsură ce apa din fiecare rezervor va fi consumată, ACESTEA VOR FI REALIMENTATE PRIN INTERMEDIUL UNEI CISTERNE DE TRANSPORT A APEI POTABILE.
Cele patru rezervoare vor fi ridicate imediat după reluarea furnizarii apei apoi vor fi igienizate şi depozitate la un centrul tehnic al societatii.” a precizat Gheorghe Vlasie- ApaVital.

Menţionăm că deşi reţeaua de aducţiune a fost modernizată în urmă cu câţiva ani de zile, din cauza calităţii indoielnice a lucrărilor, apar tot mai des fisuri pe conducte. Prin urmare, pe timpul efectuării reparaţiilor, furnizarea apei este întreruptă iar cantităţile acumulate în rezervoare pot asigura consumul doar pentru câteva ore.

Alte articole