11 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

FOTO Activități premergătoare Zilei Poliției Române, la Școala Gimnazială Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos

C.P. La data de 25 martie 2024 sărbătorim 202 ani de la atestarea documentară a Poliției Române.

Astfel, pentru a marca acest eveniment, astăzi, 19 martie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au realizat mai multe activități pe Esplanada din fața Școlii Gimnaziale ,,Garabet Ibrăileanu” din orașul Târgu Frumos.

La activități, alături de polițiștii de la Poliția Orașului Târgu Frumos au participat și polițiști de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Iași, cât și polițiștii rutieri cu autospeciale de poliție și de la ordine publică.

În cadrul activităților au fost prezentate aspecte ce țin de prevenirea bullyingului, consumul de droguri, criminalitate informatică, educație rutieră.

Cu ocazia acestei activităţi, au fost efectuate mai multe exerciţii de antrenament, sub îndrumarea poliţiştilor-conductori, spre marea bucurie a copiilor.

De asemenea, cei prezenți au avut ocazia de a interacționa cu polițiștii despre ce presupune activitatea unui om al legii.

 

Alte articole