10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Referendum privind redefinirea familiei în Constituţie, pe 7 octombrie

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, sâmbătă seară, la Neptun, liderul PSD, Liviu Dragnea.

„În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie”, a declarat Liviu Dragnea.

El a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, care a durat aproximativ şase ore şi în care primarul Capitalei, Gabriela Firea, a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, propunere supusă la vot şi respinsă. De asemenea, după şedinţa CEx a avut loc şi şedinţa grupurilor parlamentare.

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 6 iulie legea de modificare a Legii referendumului, după ce a cerut reexaminarea ei în Parlament şi a sesizat şi Curtea Constituţională, însă CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea şefului statului.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole