18.5 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Pregătiri pentru noaptea de Înviere. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge și la Pașcani

Crestinii ortodocsi se pregatesc pentru sarbatoarea Invierii Domnului, ce va avea loc in noaptea de sambata spre duminica. In municipiul Pascani, la biserica „Inaltarea Domnului” lumina sfanta de la Ierusalim va ajunge in jurul orei 22:00. La miezul noptii, cei care participa la slujba vor putea aprinde si ei lumanarile din flacara adusa de pe taramul sfant.

Parintele protopop, Pavel Postolachi, ii invita in noaptea de Inviere pe toti credinciosii sa participe la slujba religioasa si sa primeasca in suflet bucuria ca „Hristos a Inviat”.

Potrivit Agerpres, Lumina Sfântă va ajunge la credincioşii români pentru al 11-lea an consecutiv în noaptea de Înviere prin reprezentanţii eparhiilor care vor veni pe Aeroportul “Henri Coandă” în seara zilei de sâmbătă. Tradiţia a fost instituită de patriarhul Daniel în 2009, iar de atunci, în fiecare an, o delegaţie a Patriarhiei Române participă la ceremonialul de la Mormântul Domnului şi aduce Lumina Sfântă în România.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige.

In aceste zile si IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a transmis pastorala de Pasti, adresata credinciosilor. Video aici.

Alte articole

Programul transportului public din Pașcani, în perioada sărbătorilor pascale

Operatorul local din municipiul Pașcani a anunțat programul de...

O nouă oportunitate de formare pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnazile Speciale Pașcani

C.P. Prin programul de 𝐀𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞 Ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫ă 𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟏-𝐑𝐎𝟎𝟏-𝐊𝐀𝟏𝟐𝟏-𝐒𝐂𝐇-𝟎𝟎𝟎𝟏𝟒𝟔𝟐𝟓𝟐,...