10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Petru Movilă, vicepreședinte PMP: „La Iași a avut loc prima încercare de revoltă împotriva comunismului. Am fost implicat direct”

Petru Movilă, vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară, a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 32 de ani de la organizarea, la Iași, a unei revolte anticomuniste.

Politicianul spune că a participat el însuși la acea încercare de revoltă împotriva regimului comunist din România.

Mai mult, acesta spune că orașul Iași ar trebui să fie declarat oraș martir ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989.

„Pe 14 Decembrie 1989, la Iaşi, a fost prima încercare de revoltă împotriva comunismului. Știu asta pentru că am fost implicat direct.

Manifestaţia din Piaţa Unirii împotriva condiţiilor de viaţă devenite insuportabile şi a regimului politic a fost înăbuşită din faşă, dar semnalul a fost dat. Peste câteva zile, la Timişoara, a izbucnit revoluţia care s-a extins rapid în Bucureşti, apoi în toată ţara. Și acum consider că Iașul merită să fie recunoscut ca oraș martir. Nu doar că îmi menţin punctul de vedere, dar consider că am ratat un moment important, acela de a marca curajul ieşenilor şi locul Iaşului în istoria României.

Doresc să le prezint omagiile mele revoluţionarilor şi tuturor celor care, pe 21 decembrie 1989, au avut curajul să înfrunte regimul Ceauşeştilor.

Cinste lor şi cinste celor care astăzi protejează democraţia!”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a PMP.

Sursa Gandul

Alte articole