7.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Personal medical testat, la Spitalul de Urgenţă Paşcani

An început testările pentru personalul medical de la Spitalul de Urgenţă Paşcani, aflat în autoizolare, după contactul cu pacienţii care au fost confirmaţi pozitiv  cu noul coronavirus.
Conform precizărilor managerului instituţiei, dr. Daniel Bechir, în acest weekend au fost testate cele 10 cadre medicale din primul lot izolat. Rezultatele au fost negative pentru toţi. Ei vor rămâne în autoizolare până la finaliaarea perioadei de 14 zile.

De asemenea în cursul zilei de luni vor fi testate şi cele 12 cadre medicale şi personalul administrativ din lotul al doilea, iar rezultatele vor fi aduse în cursul zilei de marţi.
Menţionăm că testările de fac în laboratoarele din Iaşi, deoarece la Paşcani, nu sunt disponibile astfel de echipamente.

Spitalul de Urgenţă Paşcani a primit, de curând ,prin rectificare bugetar,e suma de 200 000 lei pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie şi teste pentru personalul medical dar şi 206 000 lei pentru trei aparate echipamente de ventilaţie mecanică.

Alte articole