11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Căminele şcolare transformate în centre de carantină. Elevii moldoveni sunt îngrijoraţi

 

Cele două cămine internat din Paşcani ar urma să fie transformate în centre de carantină pentru cetăţenii sosiţi din străinătate, din zonele roşii – grav afectate de coronavirus. Este vorba despre căminul de la Colegiul CF Unirea şi cel de la Colegiul Mihail Sadoveanu unde sunt cazaţi elevi proveniţi din localităţile învecinate dar şi din Republica Moldova.
Hotărâre a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi şi este valabilă pentru toate unităţile şcolare care dispus de locuri de cazare.
În perioada carantinei personalul medical va fi asigurat de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi iar cheltuielile vor fi suportate de Ministerul Sănătăţii. În schimb, paza trebuie asigurată de Jandarmerie şi Poliţia Locală.
Deocamdată nu se ştie câţi cetăţeni vor fi trimişi în carantină la Paşcani, pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, persoanele izolate  nu vor fi testate pentru a se şti care dinte ele sunt pozitive. Din acest motiv există riscul ca şi cei sănătoşi să se infecteze cu COVID – 19.
Conducerea Colegiului CF Unirea solicita măsuri stricte de paza dar şi personal medical specializat pentru supravegherea carantinatilor, tocmai pentru că şcoala se află între blocuri, într-un carter aglomerat. Aici sunt disponibile 50 de locuri.

“Sunt necesare măsuri speciale de protecţie. Nu se ştie dacă în rândul celor cazaţi vor fi şi cetăţeni deja infectaţi, iar şcoala se afla în mijlocul unui cartier aglomerat, aproape de zona comerciala şi Gară. Avem nevoie şi de materiale pentru dezinfecţie, cele ale şcolii fiind deja folosite în acţiunile de igienizare făcute de curând.” a precizat pentru BIT TV directoarea şcolii, profesoara Daniel Orasanu.

Sunt complicaţii şi la Colegiul Mihail Sadoveanu din Paşcani. Aici din cele 80 de locuri, 73 sunt ocupate, din care 40 de elevi din Republica Moldova. Directoarea şcolii spune că aceştia au plecat acasă dar şi-au lăsat lucrurile personale în camere.
Subiectul ar urma să fie discutat şi de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, în şedinţăa programată, cel mai probabil, marţi.

Alte articole