8.6 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Pașcaniul se împrumută pentru investiții, cu acordul tuturor consilierilor

Municipiul Pascani se imprumuta cu 4 milioane de lei pentru confinantarea unor investitii din fonduri europene mostenite de la fosta administratie. Pe ordinea de zi a sedintei ordinare din 26 ianuarie a.c., primarul municipiului a propus spre aprobare un proiect de hotarare in acest sens.

Initiativa a fost sprijinita inclusiv de opozitie. Fostul edil, Dumitru Pantazi, a spus ca aceeasi solutie ar fi adoptat-o si el pentru finantarea proiectelor europene. Pantazi a mai explicat ca a lasat primaria cu un execedent bugetar de peste 6 milioane de lei si cu cel mai scazut nivel al datoriei publice, administratia locala avand astfel capacitatea de a se imprumuta.

 

Primarul municipiului, Marius Pintilie, a apreciat sprijinul opozitiei. El a explicat ca are nevoie de imprumuturi pentru sprijinirea investitiilor deoarece excendetul bugetar urmeaza sa fie cheltuit pentru acoperirea unor investitii in curs: 5 milioane de lei pentru un proiect de modernizare a mai multor strazi si un milion de lei pentru extinderea retelelor de gaz. Edilul municipiului a mai spus ca Pascaniul ar mai avea nevoie de imprumuturi de 20-30 milioane de lei pentru a acoperi necesarul de bani, in vederea sustinerii altor investitii aflate in derulare: noul cimitir, modernizarea pietei din zona Vale etc.

 

In acelasi context, fostul viceprimar al municipiului, Gabriela Nedelcu, a solicitat primarului sa prezinte stadiul implementarii proiectelor din fonduri europene, initiate de fosta administratie. Primarul Pintilie a spus ca nu a avut timp pentru a prezenta o astfel de raportare dar o va face in cadrul unei conferinte de presa.

 

De asemenea, consilierul PMP, Sorin Olariu, i-a solicitat primarului ca o parte din investitiile pentru Pascani sa fie finantate din fonduri guvernamentale, iar primarul sa faca tot posibilul sa le obtina.

 

Mentionam ca pentru contractarea imprumutului, Primaria Pascani va apela la un consultant asa incat sa fie obtinuta cea mai buna oferta. Consiliul Local urmeaza sa aprobe inca o data procedura finala de imprumut, dupa care documentatia va fi depusa la Ministerul Finantelor, unde va fi analizata de o comisie de specialitate.

Alte articole