10.2 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Pascaniul, razboi deschis cu ARSACIS pentru a incasa mai multi bani

Prima sedinta din acest an a legislativului pascanean a avut loc in regim de urgenta, Consilierii au fost convocati in cursul zilei de 6 ianuarie 2021 pentru o sedinta extraordinara cu trei proiecte pe ordinea de zi, pe 7 ianuarie de la ora 14.00.
Sedinta a fost online, nu in sala Primariei, pe motiv ca trei dintre consilierii liberali sunt plecati in concediu de odihna si au putut, astfel, participa de la distanta.

Cel mai important proiect de pe ordinea de zi a fost cu privire la modificarea contractului la apa si canalizare, asa incat operatorul regional sa poata achita o redeventa mai mare pentru serviciile prestate la Pascani, suficienta pentru achitarea ratelor la imprumutul contractat de municipalitate pentru investitiile de modernizare a aductiunii de apa si a statiei de epurare.

Obligata la plata printr-o hotarare judecatoreasca, ARSACIS a propus spre aprobarea tuturor localitatilor care fac parte din asociatie, modificarea contractului, asa incat sumele pretinse de municipiul Pascani sa fie achitate din ianuarie 2021. Proiectul a fost aprobat in acesta forma de majoritatea Consiliilor Locale din judet, inclusiv de municipiul Iasi.
Primarul din Pascani, Marius Pintilie a propus consilierilor spre aprobare un alt document, o varianta modificata, cu alte conditii. Edilul a cerut ca redeventa la apa sa fie achitata integral de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas definitiva – august 2020, iar dupa majorarea revedentei conform planului tarifar aprobat anul trecut, ceea ce ramane din sumele incasate de la populatie sa fie transferat in contul Primariei, nu al operatorului.

Proiectul a fost aprobat de consilierii PSD si PNL iar Sorin Olariu de la PMP s-a abtinut. El a motivat ca prin votarea unui alt document decat cel trimis de asociatie, se poatea ajunge la o noua amanare iar Pascaniul risca sa incaseze mai tarziu si mai putin. Olariu a propus ca Primaria sa dea in judecata ARSACIS pentru clarificarea situatiei.
De asemenea consilierii PSD au votat proiectul dar cu multe intrebari. Fostul edil, Dumitru Pantazi a solicitat actualei administratii garantii ca asociatia nu va creste pretul la apa si canalizare la Pascani pentru a putea plati sumele solicititate de administratia locala. De asemenea fostul viceprimar, Gabriela Nedelcu a spus ca acesta problema ar fi trebuit discutata intr-o sedinta pregatita din timp, asa incat consilierii locali maia les cei noi sa voteze in cunostinta de cauza.
Mentionam ca asociatia judeteana de apa si canalizare se va intruni in sedinta cel mai probabil la jumatatea lunii ianuarie pentru a aproba modificarile la contractul de delegare si modalitatea de plata a redeventei. Totul depinde de votul primarilor din judet, care, cel mai porbabil, nu vor fi de acord sa renunte la banii care li se cuvin pentru investitii, in favoarea municipiului Pascani. De asemenea operatorul judetean de apa si canalizare a anuntat deja ca nu va mai avea bani pentru intretinerea retelelor din Pascani si a cerut Primariei sa aloce sumele necesare in bugetul local.

Alte articole