13.6 C
Paşcani
duminică, iunie 4, 2023

Nicu Ioniţă, ultimul drum. Ultima dorinta – să mai petreacă un Crăciun împreună cu familia

Ultimul drum, pentru doctorul Nicu Ioniţă, cetăţean de onoare al municipiului Paşcani. La căpătâi i-au stat până în ultima clipă familia, prietenii, un sobor de preoţi şi prea puţini păşcăneni din rândul celor care l-au cunoscut. Slujba de înmormântare a avut loc astăzi, începând cu ora 11.00, la Biserică Sfinţii Voievozi din Paşcani iar trupul a fost înhumat la cimitirul de la Capelă.
S-a stins din viaţa la vârsta de 94 de ani după o perioadă îndelungată de suferinţă. Ultima sa dorinţă a fost să mai petreacă un Crăciun în familie, alături de copii şi nepoţi.
Nicu Ioniţă a fost preţuit nu doar pentru activitatea sa profesională ci şi pentru că a supravieţuit regimului comunist şi odiosului experiment Piteşti. El a fost încarcerat de securitate în vremea când era student. În memoria sa, înainte de a fi acoperit cu ţărână, preotul Eugen Ungureanu a citit o poezie scrisă chiar de unul dintre deţinuţi.
Deşi a onorat Pascaniul prin muncă şi sacrificiile sale, la înmormântare nu au participat reprezentanţii ai administraţiei locale. A fost depusă o coroană de flori de către unul dintre consilierii primarului. Pentru virtuţile şi întreaga să activitate Nicu Ioniţă a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Paşcani în anul 2012. A fost şeful secţiei de boli contagioase a spitalului din Paşcani, o bună perioadă de timp.
Mărturiile cutremurătoare şi povestea sa de viaţă a făcut obiectul unui recent documentar realizat de TVR Iaşi. Iată câteva fragmente din acesta emisiune.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow