10.3 C
Paşcani
sâmbătă, octombrie 16, 2021

Ministerul Sănătății vrea să schimbe criteriile pentru carantină

Ministerul Sănătății vrea să schimbe criteriile pentru intrarea localităților în carantină. Experții și-au dat seamna că incidența cazurilor e foarte dependentă de testare și că acolo unde se testează puțin, incidența e mică, dar acest lucru nu prezintă de fapt situația reală. Mâine, ministerul cheamă DSP și INSP la consultări. Intenția e ca aglomerarea spitalelor să conteze mai mult, iar rata de pozitivare să fie luată în calcul, a spus Andreea Moldovan, secretar de stat în ministerul Sănătății, la Digi24.

„Ce vrem să discutăm este ca această grilă de carantinare, sau punctaj de carantinare, să fie făcută corect, fără echivoc, să ia în calcul niște indicatori care chiar să aibă impact asupra deciziei. De exemplu, există un indicator al saturației, al încărcării secțiilor de terapie intensivă, care are un punctaj destul de mic. Aici, dacă vezi că ai 1400 locuri de terapie și o mare parte sunt ocupate, e un moment de alarmă total”, a spus Moldovan.

„De asemenea, mi-aș dori să introducem și un indicator care să ne arate gradul de testare, pentru că noi știm că ne-ar trebui cam 500 teste la 100.00 de oameni ca să ne putem face o imagine semnificativ statistică a ceea ce se întâmplă în populație. Or, sunt județe unde nu avem acest număr de teste”, a adăugat ea.

Sursa DIGI 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Cum să-ți protejezi banii de inflație: e mai simplu decât crezi

Cu toții auzim de la știri, în această perioadă, cum rata inflației bate record după record. Din...

Alimentația nesănătoasă și viciile golesc buzunarele românilor. Oamenii susțin că sunt prea săraci pentru a mânca sănătos

Avem obiceiuri alimentare nesănătoase şi vicii. Dăm la fel de mulţi bani pe alcool cât dăm pe...

Săraca Deltă bogată, paradoxul neştiut de dincolo de frumuseţe. De la traiul de pe o zi pe alta, la încălcarea legii: “În cărţi e...

Ne mândrim cu delta, bucata noastră de ţară inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Pentru noi, tărâmul dintre...

Din bucătăriile virtuale, la tribunal. Jamila și Laura Laurențiu se luptă în instanță pentru eclerul la tavă

“Eclerul la tavă” este disputat în justiție de Jamila și Laura Laurențiu, ambele urmărite pentru rețetele pe...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI