14.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Minciunile consilierului Claudiu Bodoasca

După ce am publicat ştirea „Dezbateri despre redeschiderea cinematografului, în plină pandemie de coronavirus. Liberalii solicita 500 000 lei de la bugetul local” consilierul local PNL Claudiu Bodoasca s-a dezlănţuit cu o serie de acuzaţii şi minciuni asupra mea. Să le luăm pe rând şi să le demontăm.

Ce am scris eu:
“În timp ce tot mai multe sume de la bugetul local sunt direcţionate către Spitalul de Urgenţă Paşcani dar şi pentru măsurile sociale sau administrative necesare pentru combaterea noului coronavirus, legislativul păşcănean va dezbate în şedinţă programată pe 31 martie un proiect de hotărâre pentru redeschiderea cinematografului din cadrul Casei Municipale de Cultură.
Iniţiativa aparţine consilierilor liberali, şi a fost depusă încă de la începutul lunii februarie, dar acum a ajuns pe ordinea de zi. Liberalii solicitat alocarea sumei de 500 000 lei de la bugetul local pentru achiziţionarea echipamentelor necesare, dar suma nu a fost cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli din acest an.
Deşi era de aşteptat ca proiectul să fie retras de iniţiatori, având în vedere starea de urgenţă în care România se afla, prin decret prezidenţial, documentul a intrat în dezbaterea comisiilor de specialitate. Consilierii din Comisia Economică l-au avizat negativ.
Întrebat de BIT TV, consilierul Marius Pintilie – foto a refuzat să spună dacă este sau nu oportună acesta cheltuiala, şi dacă proiectul va fi menţinut sau retras de iniţiatori.”

Ce scrie dl Bodoasca:
„Articolul de mai jos poate constitui cu siguranță obiect de studiu la Facultatea de jurnalism, la capitolul manipulare şi fake news.
Nu cred că mai constituie pentru nimeni o surpriză faptul că așa zisul ziarist este consultantul din umbră al PSD Pașcani, iar site-ul şi televiziunea pe care le patronează sunt uneltele cu care dezinformează şi manipulează cetăţenii, pentru a-și atinge scopul.”

Răspuns: Nu sunt consultantul politic al PSD. Îl rog pe domnul Bodoasca să prezinte probe. Altfel este un mincinos. În spaţiul public, nu poţi spune tot ceea ce îţi trece prin cap, nu poţi afişa pe Facebook toate frustrările! Este necesară o minimă decentă! Nu toti cei care critica actiunile consilierilor PNL sunt pesedisti sau sustinatori ai PSD.

Claudiu Bodoasca:
„Care este totuşi realitatea? Este adevărat că Grupul de consilieri liberali a depus la Consiliul local, în data de 29 ianuarie, un Proiect de hotărâre, ce privea redeschiderea cinematografului, și nu la începutul lunii februarie, aşa cum spune așa zisul ziarist. Când a fost depus proiectul, în Europa şi cu atât mai puțin în România, nici măcar nu se pomenea despre pandemia actuală. Conform legii proiectul ar fi trebuit să fie introdus pe ordinea de zi în termen de 30 zile, asta însemnând sfârșitul lunii februarie şi nicidecum la sfârșitul lunii martie, după mai mult de 60 zile. Dovada că totul a fost premeditat şi se încearcă discreditarea consilierilor liberali, o constituie şi faptul că mai avem un Proiect de hotărâre, depus la Consiliul local, încă din data de 22 ianuarie, deci înaintea celui ce privea redeschiderea cinematografului. Acest proiect, ce privește acordarea de sprijin financiar asociaţiilor de proprietari, în vederea igenizarii subsolurilor, nu a ajuns încă pe masa Consilului local, cu toate că atât, așa zisul ziarist, cât şi d-na viceprimar au făcut emisiuni, au dat declarații pe subiect, susținând sus şi tare că acest proiect are deja Raport de la compartimentele de specialitate.
În concluzie, proiectul din data de 22 ianuarie nu a fost introdus pe ordinea de zi, cel cu cinematograful din data de 29 ianuare, a intrat repede căci s-a considerat ca acum e momentul pentru manipulare, fake news şi discreditarea inițiatorilor.”

Răspuns: Ce legătură am eu cu ce proiecte au fost introduse pe ordinea de zi? Cum aş putea eu să premeditez ca în şedinţa din 31 martie să fie dezbătut acest proiect? Eu lucrez în Primărie, eu îi spun secretarului general sau primarului ce să facă? Din nou, îl rog pe domnul Claudiu Bodoasca să prezinte probe care să susţinea ce a spus. Bănuiesc că le are, altfel este un mare mincinos.

Claudiu Bodoasca:
„Într-o perioadă am crezut că așa zisul ziarist este doar rău intenționat, acum sunt convins că acesta habar n-are de ce înseamnă tehnica legislativă şi administrație publică. Profitând de faptul că banii îi vin uşor, de la cei pe care îi slujește (dividente în anul 2018 de peste 90.000 lei, din bani publici) acesta nici măcar nu mai încearcă să păstreze o relativă aparență de obiectivitate. Pe modelul Antena 3, acesta îşi dezinformează şi manipulează publicul captiv, spre satisfacția stăpânilor.”

Răspuns: Din nou, Claudiu Bodoasca, cu o gândire liberală, nu comunistă, desigur, aduce în discuţie dividentele încasate de la societatea mea. Nu sunt din bani publici, ci din întreaga activitate a societăţii, cu încasări mai mult de la societăţile private şi persoane fizice, câştigaţi legal şi cu foarte multă muncă, nu uşor. Lucrez zi de zi, de dimineaţă până în miez de noapte ca jurnalist, realizator de emisiuni, asigur emisia şi programele televiziunii, publicitate, etc.
Chiar dacă am rămas trei salariaţi în redacţie şi o mână de colaboratori reuşim să facem ce alte televiziuni realizează cu echipe întregi şi pe bani foarte mulţi. Dividentele, la care se tot gândeşte consilierul liberal sunt de fiecare dată reinvestite, în mare parte, tot în activitatea redacţională, productii, etc. Contractele la care dumnealui face referire şi apar pe declaraţia de avere sunt pentru filmarea/difuzarea şedinţelor CL şi/sau a evenimentelor de interes public şi a anunţurilor de la primăriile din judeţ şi în mică măsură, câteva mii de lei, pt evenimentele locale.
Nu am contracte de publicitate cu Primăria Paşcani aşa cum încerca să sugereze, în mod parşiv, consilierul liberal. De ani buni de zile, administraţia locală încheie contracte cu ziarele din judeţene şi naţionale, nu cu presa locală.
Bodoasca îşi manifesta nemulţumirea ca presa din Paşcani, BIT TV în cazul de faţă, prestează servicii publice contra cost la unele primarii din judeţ exact când la nivel naţional unele asociaţii de presă au solicitat sprijin financiar guvernamental în acesta perioada iar în unele ţări presa obţine ajutoare consistente tocmai pentru scăderea drastică a încasărilor din publicitate.
Consilierul local nu spune, însă nimic de eforturile pe care presa locală le face, mai ales în acesta perioada. De asemenea sunt numeroase evenimente locale care au fost filmate şi difuzate, gratuit. De exemplu şedinţele Consiliului Local Paşcani. Au fost şi sunt difuzate numeroase anunţuri de interes public, tot gratuit. Asta nu contează?

Claudiu Bodoasca:
„Dovada pentru cele afirmate anterior o constituie faptul că acesta minte, spunând că nu dorim retragerea proiectului de pe ordinea de zi, aducând drept dovadă faptul că acesta a fost discutat în comisii. Adevărul este ca un proiect, ce a fost introdus pe ordinea de zi, nu poate fi retras de către inițiatori, decât în plenul Consiliului local, înaintea aprobării ordinii de zi. Înțelegând mult mai bine decât domnia sa şi cei pe care îi slujeşte care sunt prioritățile actuale, mâine vom retrage proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi. Acest lucru nu înseamnă însă că renunțăm la idee. Când lucrurile vor reveni la normal, vom readuce în discuţie proiectul. Considerăm în continuare că în vremuri normale, Pașcaniul are nevoie de un cinematograf.”

Răspuns: Nu am spus, nu apare în text ca PNL nu doreşte să retragă proiectul. În ştire am precizat următoarele:
„Deşi era de aşteptat ca proiectul să fie retras de iniţiatori, având în vedere starea de urgenţă în care România se afla, prin decret prezidenţial, documentul a intrat în dezbaterea comisiilor de specialitate.”
Deci Claudiu Bodoasca a minţit. Am spus că era de aşteptat ca domnul consilier Marius Pintilie să anunţe în şedinţa Comisiei Economice ca proiectul va fi retras. Dar nu a făcut nici un anunţ. A tăcut şi a votat favorabil acest proiect.
De asemenea după şedinţă i-am adresat domnului Pintilie următoarea întrebare, pe WhatApp:
„Bună ziua, Credeţi că este oportună, în aceste momente, aprobarea proiectului privind alocarea pt redeschiderea cinematografului din Paşcani a sumei de 500 000 lei? Veţi retrage proiectul de pe ordinea de zi? „
Nu am primit nici un răspuns, deci nici un semn că PNL ar fi avut intenţia de a retrage proiectul.

Claudiu Bodoasca:
„Teatrul absurd pe care îl joacă așa zisul ziarist continuă, acesta spune că în Comisia economică proiectul a primit aviz nefavorabil. Așa o fi fost scenariul, realitatea însă îl contrazice. V-am atașat Referatul comisiei, în care se observa că avizul este nefavorabil, cu 3 voturi pentru şi 4 împotrivă, când de fapt, avizul ar fi trebuit să fie favorabil, cu 5 voturi pentru şi 2 abţineri, așa cum reiese din semnăturile ce validează votul.
Sunt convins că o să sară și o să spună că a fost o greșeală, eu cred că membrii comisiei nu au vrut să țină cont de scenariul prezentat şi au votat așa cum le-a dictat conștiința.

Răspuns: Nu înţeleg deloc! Eu am spus că proiectul a obţinut aviz nefavorabil. („… Consilierii din Comisia Economică l-au avizat negativ”) iar Bodoasca spune că în realitate avizul este… nefavorabil”, adică fix cum am zis eu. Care e diferenţa?
Din înregistrările video de la şedinţa – vezi mai jos, reiese că proiectul a primit două voturi „PENTRU/DA” din partea preşedintelui de şedinţa Ciprian Pintilie şi a consilierului Marius Pintilie şi 4 „abţineri”: Sorin Olariu, Vasile Haldan, Ovidiu Bejinariu şi Cosmin Ungureanu.

Alte articole