3.7 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 4, 2021

Debut al activităților Centrului Județean De Excelență Iași în anul școlar 2021 – 2022. Cursuri și la Pașcani

Pentru al XX-lea an consecutiv, cei mai buni profesori și elevi din Iași se vor întâlni din nou, la activitățile Centrului Județean de Excelență Iași – unitate conexă a Ministerului Educației și Cercetării, coordonată metodologic de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Începutul anului școlar coincide cu începutul activității centrului.

 


În perioada 15 – 24 septembrie 2021, unitățile școlare au transmis listele cu elevii interesați să participe la aceste cursuri, selecția elevilor înscriși va fi realizată în perioada 2 – 9 octombrie 2021, fiind necesară și Declarația pe proprie răspundere, asumată de părinte/ tutore prin semnătură.

Toate activitățile de instruire se vor desfășura în perioada octombrie 2021–aprilie 2022, pregătirea elevilor fiind desfășurată în cadrul a 57 grupe de excelență (aproximativ 20 elevi/grupă).

Activitatea CEX, respectând principiile care guvernează învățământul preuniversitar, va asigura condițiile de pregătire și dezvoltare a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte, din  clasele V– XII. Totodată, vor fi realizate parteneriate cu instituții din învățământul preuniversitar, recunoscute pentru performanțe la nivel național și internațional, dar și cu reprezentanți ai mediului universitar ieșean.

Cursurile se vor organiza pentru 12 discipline: Biologie – clasele VI – XI, coordonator, profesor Oana Sardariu, Colegiul Național Mihai Eminescu, Iași; Chimie – clasele VIII – XII, coordonator, profesor Vasile Sorohan, Colegiul Costache Negruzzi, Iași; Fizică – astronomie – clasele VI- XII, coordonator, profesor Jean Rotaru, Colegiul Național, Iași; Geografie – clasele IX – XII, coordonator, profesor Florin Iancu, Colegiul Costache Negruzzi, Iași; Informatică – clasele IX – X, coordonator, profesor Emanuela Cerchez, Colegiul Național Emil Racoviță, Iași; Matematică – clasele V – XII, coordonator, profesor Irina Căpraru, Colegiul Costache Negruzzi, Iași; Limba și literatura română – clasele V – XII, coordonator, profesor Mihaela Doboș, Colegiul Costache Negruzzi, Iași; Limba engleză – clasele IX – X, coordonator, profesor Cristina Mocanu, Colegiul Costache Negruzzi, Iași; Limba franceză – grupe nivel A2, respectiv B1 – coordonator, profesor Sabina Manea, Școala Gimnazială Ion Simionescu, Iași; Limba germană – grupă mixtă, coordonator, profesor Constantin Cîrciu, Colegiul Național, Iași; Istoria – clasele IX – XII, coordonator, profesor Elvira Rotundu, Colegiul Costache Negruzzi, Iași; Discipline socio –umane (filosofia) – grupă mixtă, coordonator, profesor Elena Calistru, Colegiul Național, Iași.

În Filiala Pașcani se vor organiza cursuri pentru Matematică – clasele V – VI, coordonator, profesor Adriana Anton, Colegiul Național Mihail Sadoveanu, Pașcani; respectiv, Limba și literatura română – clasele V – VI, coordonator, profesor Cristina Liuță, Colegiul Național Mihail Sadoveanu, Pașcani.

Activitatea de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte se va desfășura cu prezența fizică a participanților, dar și on – line; se dorește construirea unui cadru educațional de instruire diferențiată, prin adaptarea competențelor, conținuturilor, strategiilor utilizate la posibilitățile aptitudinale, cognitive ale elevilor, la ritmul și la stilul de învățare specific acestui segment al populației școlare.

Centrul Județean de Excelență Iași, instituție cu personalitate juridică, înființată prin Ordinul M.E.C. nr. 5956/ 04.11.2020, funcționează din anul școlar 2020-2021 ca unitate conexă a Ministerului Educației şi Cercetării, sub coordonarea metodologică a Inspectoratului Școlar Județean Iași, continuând activitatea Centrului Regional pentru Tineri Capabili de Performanță (înființat în 2001, OMEC nr. 3771 / 08.05.2001).

Rolul Centrul Județean de Excelență Iaşi este acela de a asigura tinerilor capabili de performanțe înalte o pregătire deosebită, focalizată pe aptitudinile şi nevoile lor de instruire, de a promova metodologii şi instrumente pentru depistarea valorilor autentice şi stimularea creativității specifice.

Pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași sunt postate informațiile despre calendarul de testare a elevilor (http://www.isjiasi.ro/index.php/centrul-de-excelenta/2016-declaratie-pe-propria-raspundere-participare-selectie-cex-iasi ), precum și Declarația pe propria răspundere pe care elevii o vor avea cu ei atunci când susțin testul de selecție  (http://www.isjiasi.ro/index.php/centrul-de-excelenta/2016-declaratie-pe-propria-raspundere-participare-selectie-cex-iasi).

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

Pipote și ficăței retrase din supermarketuri, din cauza contaminării cu Salmonella

Conform comunicatelor postate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Profi şi Penny au iniţiat...

Ce salariu are un casier la benzinăriile Socar cu tot cu bonusuri și sporuri

SOCAR este o companie națională de petrol și gaze naturale deținută de Republica Azerbaidjan. Deține rețele de...

Cele mai bune filme bazate pe fapte reale. „Exorcistul” se află printre ele

Cele mai bune filme bazate pe fapte reale (oricât de surprinzător ni s-ar părea) „Donnie Brasco” (1997) spune...

Fenomen astronomic rar, astăzi: Eclipsă totală de soare, cu un traseu neobișnuit

Sâmbătă are loc o eclipsă totală de Soare vizibilă din sudul Australiei, sudul Africii, sudul Americii de...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI