12.7 C
Paşcani
sâmbătă, mai 11, 2024

CCR a decis că furnizorii de telefonie nu mai pot livra organelor judiciare și nici serviciilor de informații datele clienților: Există posibilitatea unor abuzuri

Curtea Constituțională a României (CCR) a hotărât că furnizorii de telefonie nu mai pot livra organelor judiciare și nici serviciilor de informații nicio informație referitoare la listingurile comunicațiilor mobile ale persoanelor din România, inclusiv modalități de plată, echipamente și adrese IP.

De asemenea, companiile de telefonie pot reține doar datele pentru facturare sau comercializare doar cu consimțământul clienților.

Judecătorii constituționali au constatat că Parlamentul nu a reglementat reţinerea şi stocarea informaţiilor și nici nu a oferit garanţii corespunzătoare, așa încât să nu fie afectate dreptul la viaţă privată, la secretul corespondenţei şi la libertatea de exprimare. Prin urmare, a declarat legea neconstituțională.

De ce a declarat CCR neconstituțională Legea privind comunicaţiile electronice
„Cu privire la prima etapă a mecanismului de reţinere şi prelucrare a datelor, respectiv etapa reţinerii şi stocării informaţiilor, care în mod firesc este prima operaţiune din punct de vedere cronologic şi fără de care etapa accesului şi folosirii informaţiilor nu este posibilă, Curtea observă că legiuitorul omite să o reglementeze, limitându-se doar la o menţiune vagă şi implicită în textul de lege criticat. Astfel, folosind sintagma «informaţiile reţinute sau stocate» în cuprinsul dispoziţiilor art.102 alin.(1) lit.c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2011, cu privire la care este reglementată obligaţia furnizorilor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice de a le furniza organelor de urmărire penală sau organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, legiuitorul creează doar aparenţa unei reglementări a mecanismului de retenţie a informaţiilor electronice. În fapt, analizând obligaţiile care cad în sarcina furnizorilor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, potrivit art.102 alin.(1) din ordonanţa de urgenţă, Curtea constată că în enumerarea prevăzută de textul de lege nu se regăseşte obligaţia reţinerii şi a stocării informaţiilor şi, implicit, nu se regăsesc nici garanţiile aferente acestei obligaţii”, a susținut Curtea Constituţională în motivare.

CONTINUARE PE GANDUL.RO

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70