11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Fetiţa cu doi taţi – aşa au decis judecătorii ieşeni în interesul copilului

Judecătorii au fost de acord ca atunci când tatăl fetei de 12 ani este plecat la muncă în străinatate, rolul de părinte să fie preluat de fratele său mai mare.

În faţa judecătorilor se ajunge şi când nimeni nu are nimic de împărţit cu nimeni. Magistraţilor Judecătoriei Răducăneni li s-a cerut să stabilească dacă o fată din Costuleni poate avea doi taţi. Au avut nevoie de o singură discuţie în camera de consiliu pentru a spune că da.

La sfârşitul lunii trecute, C.B. s-a adresat Judecătoriei Răducăneni solicitând delegarea autorităţii părinteşti asupra fetiţei sale de 12 ani către fiul său mai mare. Bărbatul a arătat că îşi îngrijeşte singur cei trei copii, soţia sa fiind plecată în Franţa din februarie şi aflându-se în divorţ de ea. Săteanul urmează să plece el însuşi în Italia timp de trei luni, pentru a munci, aceasta fiind singura variantă pentru a-şi întreţine familia.

C.B. a arătat că şi în varianta în care ar munci undeva prin ţară, tot nu ar putea ajunge acasă mai des de o dată pe lună, fiind deci nevoie de un bărbat în casă. C.B. mai fusese plecat în străinătate în aprilie, înainte de Paşte, cu ocazia respectivă fiul său mai mare ocupându-se de fată. Nu era de altfel prima oară. În mai multe rânduri, tânărul jucase rolul singurului părinte pentru fraţii săi, atunci când atât tatăl, cât şi mama sa fuseseră plecaţi la muncă în străinătate.

Interpelat de judecători, acesta s-a declarat de acord cu propunerea tatălui său. În vârstă de 21 de ani, fiul mai mare al lui C.B. lucrează în sat, ca vânzător. El a arătat că atunci când el se află de serviciu, sora sa poate rămâne în grija celuilalt frate, în vârstă de 18 ani. La Judecătorie a fost audiată şi fata, elevă în clasa a V-a, aceasta arătând că se înţelege bine cu fratele său.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole