21.6 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Amenzi și permise reținute, la Hîrlău

În ziua de 14 ianuarie a.c., în intervalul orar 08:00 – 12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hîrlău au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit, a faptelor cu violenţă, a încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi asigurarea unui climat de ordine corespunzător.

Au fost verificaţi 7 agenţi economici, legitimate 59 de persoane. Au fost controlaţi 7 căruţaşi şi controlate 34 autovehicule. Au fost reţinute 2 permise de conducere.

Poliţiştii au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.920 lei, dintre care 5 conform Legii nr. 61/1991, iar 8 conformOUG nr. 195/2002.

Exemple:

1. A fost depistat un bărbat din comuna Deleni, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bogdan Vodă, din oraşul Hîrlău, nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni aflaţi în traversare pe trecerea pentru pietoni, semnalizată corespunzător prin indicatoare şi marcaje rutiere.
S-a procedat la sancţionarea şoferului cu amendă în cuantum de 580 lei, iar ca masură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o periodă de 30 zile.

2.A fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 un bărbat din com. Erbiceni, deoarece în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Erbiceni şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice i-a adresat injurii mamei sale.

 

IPJ IASI

Alte articole