7.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Zilnic, 40 de noi ieşeni se izolează de teama COVID-19. Între timp, gripa de tip A a ucis 8 persoane

Sunt persoanele care ajung la Iaşi după ce au călătorit în zonele de risc, marea majoritate în Italia. Aseară, 304 persoane din judeţ erau în izolare la domiciliu, la cererea autorităţilor medicale. De gripa sezonieră pare că a uitat toată lumea, deşi s-a ajuns la al optulea deces în judeţ numai în ultimele zile.

Aproximativ 40 de ieşeni care au călătorit în zonele de risc privind epidemia de coronavirus s-au autoizolat la domiciliu în ultimele 24 de ore, la solicitarea medicilor. Ieri, la Spitalul de Boli Infecţioase se aşteptau rezultatele testelor la mai mulţi suspecţi internaţi în spitalele din zona Moldovei, iar cele care au sosit au fost, fără excepţie, negative. „Este vorba despre patru pacienţi internaţi la Spitalul din Piatra Neamţ şi la care deja rezultatele au venit, iar ele sunt negative. Se mai aşteaptă rezultatele la bebeluşul de la Bacău care a călătorit cu familia în Italia, precum şi la un caz internat la Suceava. La Iaşi, o tânără de 21 de ani, şi ea venită din Italia, a fost diagnosticată cu gripă de tip B, dar preventiv i s-au luat şi probe pentru testul de coronavirus“, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole