14.4 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

Zilele Visarion Puiu, la Pașcani. Programul complet al activităților

În această săptămână, mai mulți preoți, cercetători, oameni de cultură, cadre didactice sau elevi pornesc pe urmele mitropolitului Visarion Puiu. Este săptămâna în care în București, Iași, Bălți, Pașcani, Mănăstirea Neamț și Roman este comemorat mitropolitul care s-a născut pe 27 februarie 1879 la Pașcani.

În municipiu, manifestările dedicate lui Visarion Puiu vor avea loc marți, 27 februarie și vor începe cu o slujbă de pomenire la biserica din curtea Protopopiatului, acolo unde se află și un bust al fostului mitropolit.

Apoi, de la ora 11 va avea loc Adunarea Generală a Asociației Visarion Puiu, iar la ora 12:00, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” o slujbă de pomenire la troița donată de mitropolitul Visarion Puiu în anul 1939, recent restaurată și pusă în valoare de către pr. Ioan Isac.

În același context va avea loc și prezentarea unui nou număr al revistei „Valori Perene” și o lansare de carte a părintelui, Florin Tuscanu.

Toate aceste manifestări sunt organizate de Asociația Mitropolit Visarion Puiu, care de zeci de ani organizează aceste ample activități. Un grup de cercetători și preoți merg, de mai bine de un sfert de secol, pe urmele celui care a fost considerat de Nicolae Iorga, drept unul din cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică.

De precizat este faptul că Visarion Puiu s-a născut la 27 februarie 1879 la Pașcani, primind la botez numele Victor. A urmat clasele primare la Pașcani, apoi la Român; Seminarul Teologic la Român și Iași, Facultatea de Teologie București, după care s-a călugărit la Catedrala Episcopală din Român (1905), primind numele Visarion. Viața l-a purtat în mai multe locuri din țară dar și din străînătate. A fost episcop de Argeş, mitropolit al Bucovinei și al Transnistriei.

În această perioadă, manifestările dedicate mitropolitului vor avea loc și la Mănăstirea Neamț, Catedrala Arhiepiscopală Român sau Muzeul de Istorie Român.

PROGRAMUL COMPLET AICI:

ZILELE MITROPOLIT VISARION PUIU

Ediția a XXVIII-a

(25 – 29 februarie 2024).

 

† MITROPOLIT VISARION PUIU – 145 de ani de la naștere și

60 de ani de la trecerea sa în veșnicie.

BUCUREȘTI – IAȘI – BĂLȚI – PAȘCANI – MĂNĂSTIREA NEAMȚ ROMAN

 

 

DUMINICĂ, 25 februarie 2024, ROMAN – (Deplasare IASI – BĂLȚI)

 

Cimitirul ETERNITATEA – IAȘI. Ora 14,00 – slujba de pomenire la mormântul părinților mitropolitului Visarion Puiu: IOAN PUIU (1839-1909) și ELENA PUIU, fostă Mironescu (1852-1924), la 100 de ani de la moartea mamei mitropolitului (+1924).

  • Deplasarea spre Vama Sculeni, Fălești, Bălți (Republica Moldova).

 

LUNI 26 februarie 2024, EPISCOPIA de BĂLȚI, Republica Moldova

 

Cu binecuvântarea și prezența PS Antonie, Episcopul de Bălți luni, 26 februarie 2024, în Sala Polivalentă a Universității de Stat Alecu Russo din Bălți, va avea loc conferința „MITROPOLIT VISARION PUIU – 145 de ani de la naștere și 60 de ani de la trecerea sa în veșnicie”, un eveniment cultural-religios dedicat vrednicului de pomenire mitropolit care a păstorit la Bălți (1923-1935).

Evenimentul se va desfășura conform următorului program:

10:45 – Săvârșirea slujbei parastasului vrednicului de pomenire Mitropolit Visarion Puiu, de către PS Antonie, Episcopul de Bălți, împreună cu soborul de preoți prezenți, în Sala Polivalentă a USARB (fosta capelă a fostului Liceu Teoretic pentru fete „Domnița Ileana”, în perioada interbelică)

Ora 11:00 SESIUNE DE COMUNICĂRI:

† VISARION PUIU – 145 de ani de la naștere și 60 de ani de la trecerea sa în veșnicie.

  • Cuvântul de salut din partea gazdelor. Mesajul autorităților de stat.
  • Cuvântul P.S. ANTONIE, episcop de Bălți.
  • Dr. Aurel Florin Țuscanu VISARION – Episcopul Hotinului. 100 de ani de la fondarea Catedralei Episcopale „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Bălți.
  • Mariana Mihalevschi, director Muzeul de Istorie și Etnografie Bălți: Titlu rezervat.
  • Dr. Andrei Ioniță, Catedrala Arhiepiscopală Roman,. Titlu rezervat.
  • Dr. Maxim Melinte, Activitatea mitropolitului Visarion Puiu în cadrul Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Basarabia.
  • Dr. Ioan Lisnic, Mitropolitul Visarion Puiu – activități de ordin misionar și social în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria .

 

  • Expoziție foto-documentară:

In memoriam – VISARION PUIU, mare ctitor și misionar în Basarabia interbelică”.

  • Prezentarea revisteiVALORI PERENE”, Serie Nouă, Anul XIV, nr.10 (13)/ 2024.
  • Lansare de carte: Dr. Aurel Florin Țuscanu, Ținutul Romanului. Retrospective culturale și spirituale, Editura Vasiliana 98, Iași, 2023. Emisiuni Radio – Tv.

 

 

 

MARȚI 27 februarie 2024, PAȘCANI

 

Ora 09.00: Protopopiatul Pașcani: Slujbă de pomenire la biserica „Sf.Voievozi”. Evocări. Trisaghion. Depunerea unei jerbe de flori la bustul mitropolitului Visarion Puiu, așezat în incinta bisericii „Sf. Voievozi” și a sediului Protopopiatului Pașcani.

Ora 10.00: ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAȚIEI „VISARION PUIU”.

Ora 11.00: Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani. Întâlnire cu profesorii și elevii. Program artistic prezentat de elevi, sub îndrumarea profesorilor de religie. Evocări.

Ora 12.00: Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – slujbă de pomenire la Troița donată de mitropolitul Visarion Puiu în anul 1939, recent restaurată și pusă în valoare de către pr. Ioan Isac.

 

Prezentarea revisteiVALORI PERENE”, Serie Nouă, Anul XIV, nr.10 (13)/ 2024.

Lansare de carte: Pr. Dr. Aurel Florin Țuscanu, Ținutul Romanului. Retrospective culturale și spirituale, Editura Vasiliana 98, Iași, 2023.

 

MARȚI 27 februarie 2024, BIBLIOTECA SF. SINOD – BUCUREȘTI

Ora 17.00 Eveniment comemorativ organizat la 60 de ani de la trecerea la cele veșnice a mitropolitului Visarion Puiu (1964-2024) – „VIAȚA CA O JERTFĂ”. MITROPOLIT VISARION PUIU.

Expoziție de carte, documente și fotografii. Conferențiază: Col. (r) Dumitru Stavarache, Comisia Română de Istorie Militară, fondator și președinte de onoare al Asociației „Visarion Puiu”

Prezentarea revisteiVALORI PERENE”, Serie Nouă, Anul XIV, nr.10 (13)/ 2024.

Semnal editorial: Pr. Dr. Aurel Florin Țuscanu, Ținutul Romanului. Retrospective culturale și spirituale, Editura Vasiliana 98, Iași, 2023

 

MIERCURI, 28 februarie 2024 – MĂNĂSTIREA NEAMȚ

 

  • Sfânta Liturghie. Slujba de pomenire. Evocări.
  • Întâlnire cu elevii și profesorii Seminarului „Veniamin Costachi” de la M-rea Neamț.

 

  • Prezentarea revisteiVALORI PERENE”, Serie Nouă, Anul XIV, nr.10 (13)/ 2024.

 

  • Lansare de carte: Dr. Aurel Florin Țuscanu, Ținutul Romanului. Retrospective culturale și spirituale, Editura Vasiliana 98, Iași, 2023.

 

  • Popas la Casa memorială Visarion Puiu de la Schitul Vovidenia.
  • Popas la Gropnița Mănăstirii Neamț, unde se păstrează piatra de mormânt a mitropolitului Visarion Puiu. Slujba de pomenire la mormântul Părintelui Prof. Ioan Ivan.

 

JOI, 29 februarie 2024 – ROMAN

 

Ora 08,00: Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman – Sf. Liturghie și slujba de pomenire. Evocări. Evocări în presă și pe posturile de televiziune locale. Activități culturale și caritabile.

 

Orele 13.00 -17,00: Muzeul de Istorie Roman (Sala Unirii): SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL:

† MITROPOLITUL VISARION PUIU-

145 de ani de la naștere și 60 de ani de la trecerea în veșnicie.

 

 

 

Sesiunea de comunicări ȘTIINȚIFICE:

Moderatori: Pr. Florin Țuscanu, PROF. VILICĂ MUNTEANU

 

 

  • Dr. Marcin Marynowski, Cracovia, Polonia, Mitropolitul Visarion Puiu în colecția de fotografii a Arhivelor Naționale Digitale din Polonia.
  • Pr. Michele dal Bosco, Mănăstirea Maguzzano, Italia, Mitropolitul Visarion Puiu, oaspetele nostru (1945-1947).
  • Arhimandrit Dr. Benedict Sauciuc, Mănăstirea Neamț, Ucenici nemțeni ai arhimandritului Visarion Puiu la Seminarul Teologic din Galați.
  • Dr. Maxim Melinte, Chișinău, Activitatea mitropolitului Visarion Puiu în cadrul Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Basarabia.
  • Dr. Ioan Lisnic, Chișinău, Mitropolitul Visarion Puiu – activități de ordin misionar și social în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria.
  • Sorin Grumuș, Roman, Mitropolitul Visarion Puiu și drama refugiaților polonezi din anul 1939.
  • Ioan Isac, Protopopiatul Pașcani, Prinos de cinstire mitropolitului martir Visarion Puiu, la 60 de ani de la trecerea sa în veșnicie.
    • Dr. Andrei Ioniță, Catedrala Arhiepiscopală Roman, Aspecte privind viața monahală din Basarabia în timpul lui Visarion Puiu.
    • Dr. Cristinel Ștefan Tanasă, Protopopiatul Pașcani, Învățământul religios din Eparhia Hotinului în timpul episcopului Visarion Puiu.

 

Ora 15,00 -15, 20: PAUZA. Partea a II-a a comunicărilor științifice.

 

  • Prof. Dr. Mihail Daniliuc, Schitul Vovidenia – Mănăstirea Neamț;. Mitropolitul Visarion Puiu, șase decenii de cerească sălășluire
  • Costin Clit, Huși, Școala de cântăreți din Roman la 1823.Contractul dascălului Teodor Verescu – o nouă ediție.
    • Daniel Pavăl, Arhivele Naționale Filiala Neamț,.Titlu rezervat
    • Elena Nicolau, Ing. Viorel Nicolau, Piatra Neamț,.Titlu rezervat
    • Dr. Ovidiu Trifan, Roman, Visarion Puiu, despre rolul muzicii în Biserică, Școală și Societate.
    • Ovidiu Leonte, Roman, Manifestările reacțiunii în anul 1949 din Arhivele Miliției și Securității Județului Roman
  • Andrei Crețu, Episcopia Hușilor, Visarion Puiu – proteguitor al monahilor seminariști.
  • Vilică Munteanu, Asociația Arhiviștilor Bacău,. Dimitrie Cantemir, 350 de ani de la naștere. Omagiu în medalii din colecția personală.
  • Dr. Aurel – Florin Țuscanu, Protopopiatul Roman, Ultima încercare de repatriere a mitropolitului Visarion Puiu. Câteva precizări privind moartea și funeraliile sale – Franța, 1964.

 

EXPOZIȚIA FOTO-DOCUMENTARĂ: „Dreptul la neuitare – Mitropolit Visarion Puiu”.

LANSARE de CARTE: Autor: Pr. Dr. Aurel Florin Țuscanu, ȚINUTUL ROMANULUI. RETROSPECTIVE CULTURALE ȘI SPIRITUALE, Editura Vasiliana 98, Iași, 2023, 445 p.

PREZENTAREA REVISTEI „ VALORI PERENE”, Serie Nouă, Anul XIV, nr.10 (13)/ 2024

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70