15.8 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

Noi semne de întrebare în legătură cu sensul giratoriu de la „semafoarele vechi”

Un consilier local din Pașcani susține că municipalitatea nu ar fi trebuit să amenajeze un sens giratoriu la semafoarele vechi. Ciprian Pintilie a susținut în cadrul emisiunii Pulsul Zilei că ar fi fost suficiente sensurile giratorii de la Kaufland și Constructorul, pe unde circulă și mașinile de tonaj, nu și la intersecția străzilor Moldovei cu Crinilor și Dragoș Vodă.

El a spus că semafoarele vechi ar fi fost suficiente  pentru dirijarea traficului rutier, deoarece este vorba de circulația în oraș și până acum nu au fost blocaje în zona respectivă.

Pentru efectuarea lucrărilor, Primăria a cheltuit circa 93.000 de euro de la bugetul local. Municipalitatea consideră că suma nu este așa de mare și că ar fi comparabilă cu cheltuielile pentru realizarea celorlalte două sensuri giratorii conform proiectului tehnic, realizat de către o societate privată din fonduri proprii. Precizările au fost făcute de administratorul public, Claudiu Bodoașcă, după ce consilierii din opoziție au criticat Primăria că ar fi cheltuit prea mult în comparație cu alte lucrări similare. Bodoașcă a făcut referire la cheltuielile din proiect.

În replică, consilierul Sorin Olariu, susține că nu ar fi exactă comparația adminsitratorului public pe motiv că au fost prezentate costurile estimate în proiect, nu cele din factura emisă de societatea care a executat lucrările.

Investiția a fost realizată în grabă la sfârșitul anului trecut. Din acest motiv, imediat au apărut problemele, atât cu balizele cât și cu indicatoarele rutiere sau gropile din asfalt. De asemenea, din cauza trecerilor de pietoni dintre cele trei sensuri giratorii aflate la mică distanță, uneori sunt blocaje rutiere iar coadă de mașini se întinde pe un kilometru. Situația este consemnată și în raportul Poliției Locale pentru anul 2023. La capitolul puncte slabe, este trecut și „traficul intens și blocajele frecvente în intersecțiile aglomerate…”. De asemenea, consilierul PSD, Mihai Dediu a atras atenția în repetate rânduri că autocarele și mașinile mari, mai ales cele cu remorcă, reușesc cu dificultate să facă manevrele în sensurile giratorii.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70