8.6 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Zăngănit de cătușe in Consiliul Local Pascani. Opozitia a cerut ca primarul Pantazi sa fie anchetat de DNA, pe motiv ca nu ar fi recuperat 1, 4 milioane lei – prejudiciul fostului primar PNL, Grigore Craciunescu

 

Războiul politic dintre puterea şi opoziţia din legislativul păşcănean a ajuns în etapa cătuşelor. Doi consilieri liberali au iniţiat un proiect de hotărâre, cu scopul ca primarul Dumitru Pantazi să ajungă, din nou, în fata procurorilor DNA, pentru o presupusă infracţiune de abuz în serviciu şi pentru recuperarea unui prejudiciu estimat la peste 1,4 milioane lei din mandatul fostului primar liberal Grigore Craciunescu.

Sesizarea ar fi urmat să fie întocmită chiar de jurişti Primăriei şi în maxim 10 zile să fie prezentată consilierilor, iar viceprimarita Gabriela Nedelcu ar fi fost obligată să le ducă la îndeplinire aceste cerinţe. Proiectul iniţiat de liberalii Claudiu Bodoasca şi avocatul Cătălin Conache – foto  a fost susţinut, aşa cum era de aşteptat, doar de colegii lor din PNL, cele 8 voturi pentru fiind insuficiente pentru validarea proiectului.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa de la sfârşitul săptămânii trecute, fără primar. Dumitru Pantazi a parasit sala de şedinţe. El a spus că in acesta chestiune nu are nici o vină şi că va solicita consilierilor iniţiatori daune morale şi cheltuielile de judecată.
Consilierii PSD nu au participat la vot desi au ramas in sala de sedinte. Liderul de grup, Vasile Haldan a precizat că cei doi pot face în nume propriu sesizare la DNA, dacă au motive întemeiate, nu prin intermediul şi cu votul Consiliului Local.

Demersul celor doi liberali a fost criticat de unii consilieri. Viceprimarita Gabriela Nedelcu a subliniat că este o acţiune de imagine şi că prejudiciile reclamate sunt de pe timpul fostului primar şi preşedinte al PNL Paşcani, Grigore Craciunescu. De asemenea consilierul Olariu a atras atenţia că este un demers politic, cu scopul de a elimina adversarul politic prin alte forme decât cele democratice, deoarece plângerea ar fi fost făcută împotriva primarului, nu pentru cercetarea faptelor.

Iniţiatorii au explicat că demersul a fost făcut la solicitarea Curţii de Conturi, de a fi luate măsuri pentru recuperarea prejudiciului constatat de inspectori încă din anul 2009 şi că există riscul prescrierii sumelor. În opinia lor, actualul primar, nu fostul edil ar fi de vină de acesta situaţie. De asemenea Claudiu Bodoasca a reclamat faptul că legislativul local nu a fost informat de stadiul îndeplinirii cerinţelor cuprinse în raportul de control.

La şedinţă a fost prezenta şi şefa Direcţiei Economice din cadrul Primăriei, Angela Labontu.
Ea a arătat că prejudiciul la care cei doi consilieri liberali fac referire a fost recuperat sau compensat, aproape în totalitate, iar pentru restul sumelor este un proces derulare.

Gaura din bugetul local de peste 1, 4 milioane de lei constatata de inspectorii Curţii de Conturi a fost înregistrată în activitatea fostului primar liberal Grigore Craciunescu, cel care a ordonat efectuarea plăţilor. El a fost dat în judecată de Primărie , dar a scăpat fără să plătească , pe motiv că prejudiciile ar fi fost prescrise. Hotărârea a fost atacată.

Ce mai mare parte din suma, de peste 1,1 milioane lei, de la LDP Iaşi. Societatea a primit banii în avans, dar nu a mai finalizat lucrările de reabilitare a străzilor Calea Iaşului şi Calea Romanului, apoi a intrat în insolventa. Ulterior, Primăria a semnat o compensare cu societatea pentru o serie de lucrări executate dar neachitate, iar prejudiciul a fost recuperat integral.
O altă investiţie cu probleme, a fost proiectul de construire a unei baze sportive în suburbia Blăgeşti. Primăria a plătit în avans peste 150 000 lei, dar lucrările nu au fost finalizate. Acum, societatea se afla în insolventa, Primăria a recuperat o parte din prejudiciu, iar pentru restul s-a înscris pe lista celor care aşteaptă să fie despăgubiţi din valorificarea bunurilor societăţii.
Şi lucrările de anvelopare de la blocurile T6 şi T7 au fost cu probleme. Aici ar fi fost necesare investitii suplimentare, decontate din bugetul Primăriei fără modificarea documentaţiilor necesare. O parte din sume au fost, mai apoi, imputate Asociaţiei de Proprietari nr 2, în calitate de beneficiar, şi urmează să fie recuperate
Argumentele funcţionarilor Primăriei erau cunoscute, înainte de dezbateri, dar cei doi iniţiatori au continuat demersurile pentru anchetarea primarului. La proiectul de hotărâre a fost depus un referat prin care se arată că atât Direcţia Economică cât şi Compartimentul Juridic ale Primăriei “nu considera necesară aprobarea Proiectului de hotărâre de sesizare a procurorilor DNA.”

Claudiu Bodoasca a mai depus şi alte plângeri la DNA, privitor la unele presupuse abuzuri din Primărie, dar până acum nici una nu a fost confirmată.
Consilierul liberal, în calitate de preşedinte al Comisiei de Urbanism nu a avut aceeaşi atitudine faţă de rapoartele de constatate şi sancţionare din care reiese că şeful său de partid, consilierul Marius Pintilie a ocupat şi deţine ilegal mai multe suprafeţe de teren din domeniul public, pe care a edificat construcţii fără autorizaţiile necesare.

Pr.-HCL-nr.-26 – SESIZARE DNA DUMITRU PANTAZI by orizontul pascani on Scribd

 

Alte articole