15.2 C
Paşcani
luni, mai 20, 2024

Vot PNL-PRO România pentru transformarea lacului Peștișorul într-un bazin betonat, cu jumătate din luciul de apa, adânc de maxim 1 m

Ședința tensionata privind proiectul de transformare si amenajare a lacului Peștișorul din Pașcani, într-o zona de agrement. Timp de mai bine de doua ore, consilierii locali împreună cu reprezentanți ai Primăriei si proiectantul au discutat pe marginea primelor documentații tehnice, făcute publice. Dezbaterile au avut loc pe 18 august a.c., începând cu ora 10.00, in cadrul legislativului local.

Consilierii din opoziție au solicitat primarului sa retragă proiectul de pe ordinea de zi, pentru analizarea aprofundată a soluției propuse si pentru clarificări, urmând sa fie convocată o ședință extraordinara.

De asemenea Sorin Olariu a cerut ca proiectul sa fie supus dezbaterii publice, așa încât cetățenii sa își exprime punctul de vedere, iar consilierii locali sa se deplaseze la fata locului, înainte de vot.

LACUL PESTISORUL, VIZIUNEA PRIMARULUI

In replica,  primarul MArius Pintilie a refuzat sa retragă de pe ordinea de zi proiectul, motivand ca este viziunea s-a privind amenajarea unei zone de agrement si ca va solicita finanțare din fonduri europene.
După votarea ordinii de zi, proiectantul a prezentat cum anume va fi amenajată zona de agrement „Lacul Pestosorul”.

Majoritatea informațiilor au fost noi pentru consilierii locali, la proiectul de hotărâre fiind disponibilă doar o parte din documentație.
Conform studiului de fezabilitate,  luciul de apa al lacului ar urma sa fie redus la jumătate,  pentru a fi amenajate parcări si o zona pentru grătare. Mai mult, bazinul mic ar urma sa fie transformat într-o pista pentru pt skateboard iar pe malul lacului sa fie construit un așa zis centrul cultural cu baruri o cofetărie si un spațiu de expoziție. Consilierii au mai aflat ca si adancimea lacului ar urma sa fie redusă la maxim 1 metru, si sa fie betonat ca o piscina.

DOUA VARIANTE, DOAR UNA DISPONIBILA, PE JUMATATE

Conform proiectului de hotărâre ar fi trebuit sa fie prezentate doua variante de amenajare, dar la mapa consilierilor a ajuns doar una dintre ele. De asemenea au fost identificate si alte probleme cu privire la modul de amenajare si la soluțiile tehnice găsite. Pana la urma proiectul propus de primar a fost votat fără nici o modificare, cu voturile consilierilor PNL si a celor din PRO România. Ei au argumentat ca Pascaniul are nevoie de o zona de agrement si ca soluția propusă ar fi cea mai buna.

OPOZITIA, ABTINERE PENTRU CLARIFICARI

De cealaltă parte consilierii din opoziție s-au abținut de la vot. Ei au solicitat modificarea documentarilor așa încât luciul de apa al lacului sa nu fie redus la jumătate, iar costurile sa fie mai mici pentru ca municipalitatea sa aibă mai multe șanse la finanțare.

CE VOR CETATENII, NU CONTEAZA…!

La ședință a participat si un cetatean al municipiului, care nu face parte din administrația locală. Romel Vântur a opinat ca luciul de apa al Lacului Peștișorul nu ar trebui diminuat, ci păstrat si amenajat iar spațiile verzi si locurile de joaca ar trebui îmbunătățite.

Aceeași opinie și-au exprimat-o sute de pășcăneni,  pe rețelele de socializare, in comentariile postate pe aceasta tema.
In replica , presedintele de ședință, consilierul PNL Alexandru Nemtanu și-a permis sa minimalizeze acest punct de vedere si sa răspundă in bătaie de joc: ca diferența luciului de apa va fi completată cu lacrimile celor care vor participa la inaugurarea zonei de agrement, după amenajare.

Menționăm ca lacul Pestisorul a avut apa, pana in perioada 2019 – 2020 când fosta administrație l-a golit, in vederea curățării. Ulterior, malurile au cedat si au fost necesare lucrări masive de consolidare. De atunci si pana in prezent, noua administratie nu a făcut nimic, deși primarul a majorat taxele si impozitele locale, motivând ca are nevoie de bani pentru amenajarea lacului.

In momentul de fata valoarea estimată a proiectului este de de cca 8 milioane euro din care cofinanțarea ar urma sa fie de cca. 1 milion de euro.

Din acesti bani 35,5 milioane lei ar urma sa fie cheltuiți pentru lucrări, 954 603 lei pentru achiziționarea si montarea unor echipamente si 722 782 lei pentru dotări.
Documentațiile tehnice au fost realizate de Arhivolta Studio de Arhitectura SRL Iași si SC Element Design SRL Iași, in baza unui contract in valoare de cca 300 000 lei fără TVA.
Edilul spune ca intenționează sa obțină acești bani din fonduri europene. In acest sens va fi depusă o cerere de finanțare, la jumătatea lunii septembrie a.c.
Proiectul va intra in evaluare competitivă cu altele depuse de celelalte administrații locale din tara iar cele mai bune vor fi declarate câștigătoare. Primarul Pintilie a admis ca exista si posibilitatea respingerii cererii de finanțare situație in care finanțarea ar urma sa fie făcută din împrumuturi si cu bani din bugetul local.
In acest caz ar urma sa fie realizate doar o parte din obiectivele cuprinse in proiect, fără clădirea pentru restaurant si sala de expoziții.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70