21.3 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

Vis de CFR de la Pașcani la Suceava: trenurile să circule cu 160 km/oră

CFR pregătește lansarea licitației de lucrări pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată între Pașcani și Dărmănești, în prezent fiind procedura de obținere a avizelor necesare aprobării studiului de fezabilitate. Investiția este estimată la peste un miliard de euro, conform documentației tehnice.

Lungimea traseului de cale ferată este de aproape 70 km, linia fiind electrificată cu ecartament normal. Pe raza județului Iași sunt 11 km pe raza orașului Pașcani și comunelor Valea Seacă și Lespezi, în timp ce, în Suceava, sunt alți aproape 58 km pe raza a 9 unități administrativ-teritoriale.

Studiul de fezabilitate a fost întocmit de către o asociere de firme conduse de TPF Inginerie SRL, valoarea contractului fiind de 8,4 milioane lei.

Potrivit documentului, reabilitarea liniei ar urma să permită circulația trenurilor de călători cu viteza de 160 km/h, cu excepția următoarelor zone:

120 km/h în stațiile Dolhasca, Verești și Suceava
105 km/h pe o porțiune de 2 km (km 420-422)
60 km/h în stația Suceava Nord
Pentru trenurile de marfă, viteza maximă va fi de 120 km/h.

Mai mult, pe apix.ro

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70