12.2 C
Paşcani
sâmbătă, mai 18, 2024

Atenție șoferi! Centrul Pașcaniului a fost închis de marți, 4 iulie, pentru Zilele Municipiului

Din aceasta dimineata, centrul municipiului Pascani, incepand de la intersectia cu semafoarele vechi (strada Moldovei – intersectie cu strada Crinilor) si pana la intersectia spre spital (strada Stefan cel Mare cu Gradinitei), a fost inchis pentru organizarea Zilelor Municipiului, ce vor incepe de vineri, 7 iulie si vor dura pana duminica, 9 iulie. 

STIREA INITIALA:

Restricții de circulație în centrul Pașcaniului, cu ocazia apropierii sărbătorii municipiului. De marți, 4 iulie, centrul orașului va fi închis până pe 10 iulie. Cu acest prilej se interzice circulația și staționarea autovehiculelor, pe străzile Ștefan cel Mare și Moldovei, de la intersecția cu Grădiniței din zona spitalului, până la semafoarele vechi – intersecția cu strada Crinilor.

În această zonă ar urma să vină comercianții care au depus cereri în acest sens. Este vorba despre terase cu mâncăruri și băuturi, dar și anumite echipamente pentru distracția celor mici sau stand-uri cu diferite lucruri.

Astfel, se intră în linie dreapta pentru organizarea Zilelor Municipiului Pașcani, ce vor avea loc în perioada 7-9 iulie.

Vor urca pe scenă artiști locali, dar și nume cunoscute din industria muzicii românești, precum Andreea Haisan, Olivia Adams, Direcția 5, Fetele din Botoșani, Alexandru Bradatan, Holograf și Cargo.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70