26.5 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022

Uniforme prea mici sau prea largi pentru tinerii polițiști. Sindicatul Europol acuză că absolvenţii şcolilor de polițiști își schimbă hainele între ei

- Advertisement -

Sindicatul Europol acuză, vineri, că absolvenţii şcolilor de agenţi au primit uniforme mai mici sau mai mari, deşi s-au făcut probe pentru a primi echipamente potrivite, potrivit News.ro. Astfel, cei aproximativ 1.800 de poliţişti încearcă în continuare să schimbe între ei uniformele sau să le retuşeze.

”Umilinţa este prima lecţie predată de “sistem” colegilor care recent au absolvit şcolile de agenţi de poliţie. După ce au fost măsuraţi de 3 ori, au trecut prin 2 probe, la final, agenţii au primit uniforma să fie “la număr”. Adică şcolile şi-au eliberat magaziile de stocurile de uniformă doar pentru a puncta alocarea tuturor elementelor din norma de echipare prevăzută de ordin, fără să ţină cont de măsurile poliţiştilor cărora le-au distribuit-o”, a transmis, vineri, Sindicatul Europol.

Sindicaliştii susţin că, în aceste condiţii, cei aproximativ 1.800 de poliţişti s-au trezit cu uniforme cu 3 numere mai mari sau mai mici pe care încearcă în continuare să le schimbe între ei sau să le retuşeze.

”Şi toate acestea se întâmplă în contextul în care se va schimba actuala uniformă şi sunt pregătite tunuri de zeci de milioane de euro, cel mai probabil realizate cu firme de casă ale apropiaţilor din sistem”, au mai transmis sindicaliştii.

Sursa g4media.ro

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow