11.6 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

STATISTICI INEDITE Cât se câştigă la Iaşi? Salarii cu 1.000 de lei mai mari la Bucureşti şi cu 600 de lei la Cluj

Iaşul este pe locul şase în ţară după câştigul salarial mediu net pe lună, calculat la jumătatea acestui an, la o distanţă consistentă de Bucureşti, Cluj şi Timiş. Astfel, în luna iunie, un bucureştean a avut un salariu cu 240 de euro mai mare decât un ieşean. Clujenii au fost remuneraţi, în medie, cu aproape 150 de euro mai mult decât ieşenii, iar timişenii cu 87 de euro mai mult. Şi salariile medii din Sibiu şi Ilfov le-au depăşit pe cele din Iaşi, însă acolo diferenţele au fost mici, de 31, respectiv 10 lei.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi, numărul salariaţilor angajaţi la firmele care au sediul social în Iaşi a fost de 204.192, dar numărul contractelor de muncă active a fost mai mare – de 237.595. Diferenţa de 33.403 contracte se explică prin faptul că unele persoane sunt angajate la două sau mai multe companii, a explicat inspectorul şef al ITM Iaşi, Costel Grojdea, care a mai arătat că, dintre contractele de muncă înregistrate la ITM Iaşi, 214.759 erau pe perioadă nedeterminată şi 22.836 pe perioadă determinată.

Trei ieşeni din patru lucrează în sectorul „Servicii”

Însă, potrivit cifrelor Institutului Naţional de Statistică, la jumătatea anului, în iunie 2022, Iaşul număra 185.115 angajaţi, din care 72% lucrau în sectorul Servicii, 26% în Industrie şi Construcţii şi doar 2% în Agricultură, Piscicultură şi Silvicultură. După Bucureşti, Iaşul este judeţul cu cel mai mare procentaj al angajaţilor care prestează servicii, deşi, la nivel naţional, are abia al şaptelea cel mai mare efectiv de angajaţi.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

Alte articole