11 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Spectacol în prima zi de Paște, la Pașcani. Târg de produse tradiționale începând de pe 27 aprilie

Spectacol in prima zi de Paște, in municipiul Pașcani. Duminică, 5 mai, pășcănenii dar și cetățenii din imprejurimi vor putea petrece la un spectacolul folcloric organizat pe esplanadă, in cadrul evenimentului cu tradiție „Armonii de primăvară”.

Pe scenă ar urma să evolueze artiști locali din oraș, dar și din comunele din apropiere. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului, Cristian Rățoi, in emisiunea Pulsul Zilei.

Inainte cu o săptămână, mai exact, de pe data de 27 de aprilie, va incepe un târg cu produse tradiționale, tot pe esplanadă. Producătorii locali vor putea expune in căsuțele de lemn, și nu numai, tot ce au mai bun. Târgul se va inchide in a treia zi de Paște.

Toată activitatea va fi organizată in parteneriat cu Direcția Județeană pentru Agricultură Iași.

Potrivit Programului de manifestări cultural-artistice organizate de Primăria Pașcani, aprobat de Consiliul Local, suma alocată pentru acest eveniment este de 35.000 de lei.

Alte articole