23 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Sorin Nacuta: Contractele pentru execuția celor trei loturi ale tronsonului Bacău – Pașcani din Autostrada Moldovei (A7) au fost semnate (P)

Contractele pentru execuția celor trei loturi ale tronsonului Bacău – Pașcani din Autostrada Moldovei (A7) au fost semnate, astăzi 15 februarie 2023, la sediul Ministerului Transporturilor.
Ne aflăm într-un moment istoric, când după ani buni de promisiuni și așteptări, prima autostradă spre Moldova are finanțare asigurată și contractele de execuție semnate.
PDL-ul lui Traian Băsescu ne-a spus că România nu are nevoie de autostrăzi, USR-ul lui Cătălin Drulă ne-a spus că Iașul nu depinde de autostrăzi, iar PSD-ul a vrut să demonstreze că A7 și A8 nu sunt fezabile. Cu toate acestea, astăzi, toți se laudă cu aceste proiecte.
Sigur, suntem extrem de bucuroși că Autostrada A7 a devenit un proiect cert și că executanții desemnați s-au apucat de lucru, dar nu trebuie să uităm că mulți ani, regiunea Moldovei a fost ținută în izolare și departe de investiții, iar Autostrada A8 a fost trecută mai la capătul listei de priorități în ,,Planul de Investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de transporturi pentru orizontul 2020-2030”.
Sectorul de autostradă Târgu Neamț – Iași – Ungheni, extrem de important pentru întreg județul Iași, atât pentru dezvoltarea economică, dar mai ales pentru asigurarea unui trafic auto normal și sigur, pe întreg traseul Pașcani – Ungheni, a fost tratat cu lipsă de interes din partea Ministerului Transportului și Infrastructurii, fiind cu mari întârzieri la pregătirea documentației și fără finanțare asigurată.
Aceeași soartă o are și sectorul de Autostradă A7, Pașcani – Suceava – Siret, unde Ministerul încă se gândește dacă acesta va fi autostradă sau drum expres, deși evenimentele prilejuite de conflictul armat din Ucraina, migrația și traficul greu ne-au demonstrat cât de importantă și utilă ar fi fost o infrastructură adecvată.
Planul Național de Redresare și Reziliență ar fi fost marea oportunitate pentru realizarea integrală a celor două autostrăzi, care să asigure o dezvoltare echitabilă a tuturor zonelor geografice ale României și o viață mai bună pentru cetățenii din zona Moldovei.
Sper, ca toți factorii politici și administrativi din zona Moldovei să continuăm, alături de societatea civilă, susținerea și monitorizarea acestor proiecte de infrastructură, iar Guvernul și Ministerul Transportului și Infrastructurii să le reconsidere ca obiective strategice, de maximă importanță pentru economia și securitatea României.
Sorin Nacuta – deputat PNL

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70