10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Simulari privind taxa de salubritate pentru persoane juridice. Cat aveti de platit

Dezbateri interesante in Comisia Economica a legislativului pascanean privind taxa de salubritate pentru persoanele juridice. Primaria Pascani a prezentat o simulare privind modalitatea de calcul pe baza datelor primite de la institutiile statului si a proiectului propus de asociatia  judeteana ADIS, document aprobat de majoritatea primariilor din judet.

Calculul taxei se va face, in principal, in functie de numarul de angajati si suprafata utila de teren, dar si al obiectului de activitate mai ales la scoli spitale, restaurante hoteluri si baruri. Pentru fiecare salariat se va achita cate 4,5 lei pe luna, iar la fiecare 10 mp cate 128 lei pe an.

Conform simularii, o societate mica va achita cate 54 lei pe an pentru fiecare angajat si inca 57 lei pentru suprafata de teren, adica minim 112 lei pe an. In acesta situatie se afla majoritatea firmelor din oras iar nivelul taxei creste in functie de numarul salariatilor,  in timp ce anul trecut acestea plateau cate 266 lei pe an, pentru 0,5 mc de gunoi pe luna.

La societatile mari, principiul este total diferit si anume ca pana la urma sa achite in functie de cantitatea de gunoi colectata dar nu mai putin de suma care ar rezulta din inmultirea  taxei pe salariat de 4,5 si numarul acestora.  Pentru asta se va face o regularizare anuala sau de doua ori pe an in functie de cantitatile furnizate de operatorul care va cantari si prelua gunoiul. Din simulari rezulta ca toate societatile mari ar urma sa achite mai putin sau cel mult la fel ca pana acum.

In schimb au fost facute modificari majore la scoli si spitale, institutii care plateau anual sume foarte mari. De exemplu, la spital taxa de salubritate va fi stabilita in fucntie de numarul de salariati ( 4,5 lei pentru fiecare pe luna ), a suprafetei de teren afectata activitatii  dar si a numarului de paturi – 192 lei pe an/pat, iar la scoli in functie de numarul de elevi – 6,4 lei/elev/an . La restaurante si baruri se va tine cont de numarul de mese iar la hotel de numarul de camere la care se adauga taxa pentru angajat si cea pentru sufrafata.

 

Indicatorii, daca vor fi aprobati in forma propusa de executiv, urmeaza sa fie ajustati anual in functie de sumele incasate si cele achitate la operator. Municipalitatea primeste factura lunara apoi o achita din bugetul local. Banii sunt recuperati de la populatie si agenti economici prin taxa de salubritate. Teoretic si facturile primite de admisnitratie ar trebui sa scada in functie de cantitatile de gunoi selectate si valorificate, dar asta se va vedea in timp.  Anul trecut, societatea locala de salubritate a achitat pentru transport si depozitare peste 4,2 milioane de lei pentru 8482 tone de gunoi colectate. Banii au fost incasati 2,7 mil de la populatie, 1,2 de la agentii economici, iar restul de Primarie, pentru resturile menajere neasumate de nimeni. Pentru anii viitori, cheltuielile estimate sunt mult mai mici datorita reducerii cheltuielilor de transport, la 2,9 milioane de lei;  2,1 milioane de la populatie si cca un milion de lei de la persoanele juridice.  Odata cu lansarea sistemului integrat de colectare, gunoiul menajer va fi dus la statia de sortare de la Ruginoasa, nu la Iasi. Persoanele fizice platesc la Pascani 9,7 lei pe luna pentru fiecare. Mentionam ca pentru societatile care au sedii in apartamente plata va fi facuta de doua ori de locatari si de societate.

Alte articole