11.9 C
Paşcani
joi, mai 9, 2024

Sex criminal la Pașcani. O femeie a murit după ce amantul, un vecin, i-a introdus un spray în vagin

Bărbatul e acuzat de omor. El nu a fost arestat, ci pus sub control judiciar
O anchetă extrem de complicată a fost deschisă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Un bărbat de 51 de ani, din municipiul Paşcani, Dumitru T., este acuzat de omor şi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi provocat moartea unei vecine de 55 de ani. Dumitru T. a fost prezentat ieri Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii, atipic pentru dosarele de omor, au decis ca păşcăneanul să fie cercetat doar sub control judiciar.
Faptele imputate lui Dumitru T. depăşesc orice imaginaţie. Potrivit anchetatorilor, în seara de 25 februarie 2019, bărbatul de 51 de ani a chemat la domiciliul său o vecină de 55 de ani, în scopul de a întreţine raporturi sexuale. Potrivit unor surse, în timpul actului sexual bărbatul ar fi introdus în vaginul femeii un tub metalic, mai exact un spray. Sexul s-a transformat în scurt timp într-o agresiune, femeia suferind o hemoragie puternică şi murind, ulterior, din cauza rănii grave. Bărbatul a sunat chiar la 112 şi a povestit ce s-a întâmplat. Urmează ca anchetatorii să clarifice, pe lângă ce s-a întâmplat cu exactitate în acea seară, şi dacă Dumitru T. poate fi trimis în judecată pentru omor în acest caz.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70