10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

„Să Ne Amintim Crăciunul” – ediția a VI-a, la Pașcani

Asociaţia “ŞANSA 2010” , vă invită și anul acesta, pe data de 18 decembrie 2019, la orele 19:00, să participaţi la a VI-a ediție a spectacolului „Să ne amintim Crăciunul”, eveniment ce va avea loc în sala de spectacole a Casei de Cultură ” Mihail Sadoveanu”, Pașcani. Precizăm că intrarea în sala de spectacole se face începând cu ora 18.30, iar prețul unui bilet este de 35 de ron.

Acest spectacol se află la a VI-a ediție, iar abordarea este diferită, modernă, creat și pus în scenă de voluntarii noștri, cu sprijinul coordonatorilor pentru fiecare atelier ȘANSA. Așa cum s-au obișnuit deja cei care ne cunosc și ne sprijină activitățile, în spectacol vor fi îmbinate elemente de teatru, dans, interpretare muzicală, cu acest prilej fiind pusă în lumină și îndemânarea voluntarilor noștri, pentru realizarea ornamentelor și decorurilor specifice .

Dacă veți alege să fiți spectatorii noștri miercuri seara, pe 18 decembrie, veți intra practic într-o atmosferă de poveste, special creată pentru a călători în timp și apoi pentru a vă aduce încărcați de emoție și bucuria Crăciunului … în prezent. Nu putem să vă spunem mai mult pentru că surprizele și-ar pierde din farmec, dar suntem convinși că veți fi cu tot sufletul alături de noi.

Un element foarte important, care a devenit și el o tradiție, ca și spectacolul în sine, va fi tombola ȘANSA, prin care, unul dintre spectatorii cu vârsta între 9 și 18 ani, va putea să beneficieze gratuit de o excursie, ce va fi organizată în perioada 8-12 ianuarie, la munte, sub forma unei recompense binemeritate, pentru cei mai implicați voluntari ai noștri.
Cu ideea de a pune în scenă munca și talentul unor copii care fac lucruri utile și frumoase cu timpul lor s-a “născut” ŞANSA 2010, dintr-un vis ce se îmbogățește an de an. Aşa a „crescut” ca o mică familie, inițial fără resurse financiare , apoi cu dedicare și suflet, fără ca cineva să fie plătit sau răsplătit din punct de vedere material pentru ceea ce face.
De ce? Ne grăbim să judecăm generaţiile de tineri ca fiind slab pregătite intelectual, profesional sau pur şi simplu pentru viaţă, dar noi, adulţii, la rândul nostru nu-i sprijinim suficient în iniţiativele lor. Uităm că din această comunitate ne-am ridicat, aici cresc copiii noștri, de aici ne asigurăm resursele materiale sau sufleteşti de care avem nevoie. Comunitatea nu este un termen singular, este un tot care ne cuprinde pe toţi, dacă ne excludem din ea, ne anulăm ca persoane şi rămânem indivizi egoişti.

Avem printre noi tineri talentați, cu idei deosebite, cu potenţial creativ suficient pentru a dezvolta concepţii sănătoase şi durabile despre noi ca şi comunitate.
Există copii sau tineri care preferă să facă altceva cu timpul lor liber, în loc să îl irosească în faţa unui ecran sau telefon, trăind emoţii şi sentimente care nu le aparţin. Există generații care au curajul să își creeze și trăiască propriile emoţii, propria viaţă, împărtăşind toate acestea cu ceilalţi, pentru că nu eşti niciodată complet dacă ceea ce realizezi are un scop egoist, te privește doar pe tine şi pe “ai tăi”, întotdeauna iţi vei dori mai mult, neştiind de fapt ce cauţi.
Vă invităm cu drag să-i cunoașteți pe voluntarii noștri și să le dați și lor, și nouă tuturor, prin ei, o ȘANSĂ!
Astfel de inițiative arată că aici, la Pașcani, nu e acel loc în care nu se întâmplă nimic, ci unde doar cei care nu pot sau nu vor să facă, spun că asta. Cine vrea să lase ceva în urma sa, să schimbe ceva în bine, poate face asta oriunde,
Așadar Asociația ”ȘANSA 2010”, vă așteaptă la a VI-a ediție a spectacolului „Să ne amintim Crăciunul!”, să călătoriți prin timp în povestea noastră, iar dacă v-am stârnit interesul, să deveniți poate, indiferent de vârstă, pe viitor…voluntari.

Sursa Facebook

Alte articole