18.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Regenerare urbană în Târgu Frumos. Administrația locală amenajeaza spații de recreere pe terenurile abandonate sau degradate

Cel mai important proiect de regenare urbană din ultimii ani pentru orasului Targu Frumos a demarat la inceputul acestei săptămâni.

Acest proiect pilot pentru localitate vizează punerea în valoare a terenurilor degradate sau abandonate din perimetrul străzilor 1 Mai-Petru Rareş-Esplanadă-Acces Biserica Sf. Parascheva, prin transformarea acestora în zone de petrecere a timpului liber, cu funcționalități de recreere sau relaxare pentru locuitori.

Amenajările propuse contribuie semnificativ la revitalizarea zonelor degradate prin asigurarea de multiple funcţiuni: îmbunătăţirea calităţii mediului, înfrumuseţarea zonei, socializare, relaxare, petrecere a timpului liber, consolidarea sentimentului de apartenenţă la comunitate.

Categoriile de lucrări care vor fi efectuate sunt:

– Reabilitarea aleilor pietonale existente şi crearea altora noi

– Reabilitarea spaţiului verde existent prin montarea de gazon tip rulou şi sistem de irigaţii automat

– Toaletarea copacilor şi arbuştilor existenţi

– Plantarea de flori, arbuşti şi conifere cu rol decorativ

– Montarea de mobilier urban

– Montarea de corpuri de iluminat

– Amenajarea de noi locuri de parcare rezidenţială

– Reabilitarea platformei betonate din zona Asociaţiei de proprietari 1 Mai.

Acest proiect este finanţat integral de la bugetul local si are o valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei” a precizat primarul orasului, Ionel Vatamanu, intr-o postare pe Facebook.

Alte articole