10.4 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

PSD Iași: La toate jignirile peneliștilor de la Iași vom răspunde prin muncă și proiecte!

Conferința de presă organizată ieri de peneliștii de la Pașcani, împreună cu cei de la Iași, a evidențiat încă o dată, dacă mai era nevoie, că după trei ani de administrație liberală preocuparea acestora a fost să pună tunurile pe PSD și nicidecum să vorbească despre ceea ce au construit și implementat în această perioadă.
Social-democrații ieșeni vor răspunde de fiecare dată tuturor jignirilor aduse de „colegii” de alianță cu proiectele implementate și prin munca administrativă efectuată în fiecare zi. Un exemplu elocvent este comparația între ceea ce face actuala administrație județeană PNL pentru Pașcani și zonele limitrofe și ceea ce s-a realizat de către administrația județeană social-democrată în perioada 2016 – 2020 pentru modernizarea infrastructurii rutiere.
„Din păcate, nu reușim să scăpăm de niște metehne vechi. Costel Alexe a vorbit ieri la Pașcani despre faptul că PSD nu a făcut nimic pentru oamenii din această zonă, iar PNL a demarat un „ambițios” proiect de modernizare a 1,6 km de drum județean care vizează intravilanul municipiului Pașcani și face legătura cu comuna Vânători. Îl anunț cu această ocazie că în 4 ani PSD a modernizat nu mai puțin de 81,5 km de drumuri județene din această frumoasă zonă a județului nostru. Punctez fiecare tronson pentru a nu exista dubii: Blăgești – Cotnari (26 km), Pașcani – Miroslovești (9 km), Ruginoasa – Heleșteni – Kogălniceni (12 km), Gura Bădiliței – Crivești – Vânători (9 km), Heci – Tătăruși – Iorcani (12,5 km), Lespezi – Vânători (6 km) și Cozmești – Ciohorăni (7 km). În plus, autostrada A7 a fost pusă în mișcare și a început execuția proiectului în perioada ministrului PSD Sorin Grindeanu, unul dintre cei mai performanți miniștri ai Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu. Am încredere că pășcănenii vor sesiza aceste diferențe și anul viitor îl vor trimite pe Costel Alexe acolo unde îi este locul.” a declarat Bogdan Cojocaru, președinte interimar PSD Iași.
În altă ordine de idei, jignirile aduse ieri lui Dumitru Pantazi, dar și locuitorilor din suburbiile Pașcaniului, atât de către primarul Marius Pintilie, cât și de președintele Costel Alexe relevă o acută lipsă de respect din partea unor personaje care nu vor rămâne în amintirea oamenilor prin proiectele implementate, ci prin aroganța și nepriceperea de care au dat dovadă, iar unii chiar prin numărul mare de dosare penale în care sunt cercetați de către instituțiile statului.
„Îmi pare rău că s-a ajuns la astfel de lucruri. Îmi este mie rușine despre ceea ce s-a spus ieri la acea piesă ieftină de teatru pusă în scenă de o serie de personaje care nu au nimic în comun cu administrația. Îi rog pe locuitorii suburbiilor din Pașcani să nu pună la suflet. Dar și pe ceilalți pășcăneni, din zonele Deal și Vale ale municipiului nostru. Toate aceste jigniri lansate de acești oameni la adresa locuitorilor municipiului nostru și a mea arată lipsă de respect și disperare.
Toată perioada în care am fost în conducerea administrativă a Pașcaniului am încercat să aduc cât mai multe finanțări și să demarăm cât mai multe proiecte. Și am reușit. O bună parte sunt deja finalizate, iar o parte sunt în lucru. 90% din investițiile pe care se lucrează acum sunt demarate în perioada în care PSD a administrat municipiul Pașcani. Timp de 3 ani au fost prezentate machete și au fost făcute promisiuni. Nimic concret. Discuțiile despre parcul industrial de la Pașcani vor rămâne la stadiul de vorbe. Ei nu au de gând să facă nimic. Nici la Lețcani nu au terminat investiția și acolo proiectul a început de mai bine de 3 ani.
Pentru municipiul nostru gândim deja o strategie economică de dezvoltare care ține cont de faptul că Pașcaniul va deveni un important nod rutier. Aici se vor intersecta A7 și A8. Pregătim o serie de proiecte și măsuri economice care să impună de anul viitor, după alegerile locale, un ritm, cu adevărat alert, de dezvoltare pentru municipiul Pașcani. Am dorința și determinarea de a contribui decisiv la modernizarea orașului în care locuim.” a punctat Dumitru Pantazi, președinte PSD Pașcani.

Departamentul de comunicare

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70