11.3 C
Paşcani
miercuri, mai 8, 2024

Proiect: Reguli noi la Pascani, pentru iubitorii de animale – DOC

Consilierii păşcăneni din opoziţie au iniţiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui regulament de gestionare şi circulaţie a animalelor de companie pe raza municipiului Paşcani. Documentul urmează să fie supus dezbaterii publice apoi aprobării legislativului local. Iniţiatorii propun reguli stricte atât pentru iubitorii de animale care locuiesc în spaţii comune cât şi cei de la case.

De exemplu locatari de la bloc pot creşte şi întreţine animale de companie doar cu acordul Asociaţiei de Proprietari iar acolo unde acestea lipsesc cu voia tuturor locatarilor din scara. Situaţia se complică acolo unde sunt mai mult de două animale de companie deoarece ar fi nevoie de acordul tuturor locatarilor autentificat la notar.
Înafara blocului, pe scări, pe spaţiile verzi sau domeniul public/privat al municipiului este interzisă creşterea sau întreţinerea animalelor şi sunt prevăzute sancţiuni în acest sens.
Cei care cresc câini de companie la case o pot face doar dacă sunt asigurate condiţiile sanitar veterinare conform prevederilor legale,  câte un câine la 500 mp de teren. Proprietarii trebuie să declare numărul lor la Serviciul de Gospodărie Comunală la începutul anului sau ori de câte ori este cazul să îi vaccineze, deparaziteze, să lea asigure hrana necesară şi să nu îi lase pe domeniul public său privat al municipiului. Şi înmulţirea lor ar trebui să fie controlată. În proiectul se arată că pisicile şi câinii care nu sunt de rasă trebuie sterilizaţi.
Regulamentul prevede şi măsuri pentru plimbarea câinilor pe domeniul public. Neapărat în lesă iar cei de talie mare şi mijlocie şi cei din rasele periculoase trebuie să aibă botniţă. De asemenea însoţitorii trebuie să aibă asupra lor carnetul de sănătate al animalului de companie precum şi ustensilele necesare pentru a face curăţenie în urma lui. Este interzisă intrarea cu câini în instituţii, săli de spectacole sau de sport mijloace de transport pieţe şi locuri de joacă cu excepţia celor ai poliţiei.
În ceea ce priveşte animalele scăpate pe domeniul public ele pot fi recuperate în maxim 7 zile de la capturare, după achitarea cheltuielilor de întreţinere. Amenzile prevăzute în regulament sunt de la 250 la 1200 lei.
Iniţiatorii au refuzat să comenteze pentru BIT TV conţinutul proiectului de regulament.

În Paşcani anual sunt strânşi de pe străzile municipiului peste 500 de câini fără stăpân, spune primarul Dumitru Pantazi. Numărul lor este în creştere din cauza înmulţirii dar şi pentru că ar fi aduşi şi din alte localităţi.

REGULAMENT PRIVIND GESTIONAREA SI CIRCULATIA ANIMALELOR DE COMPANIE by orizontul pascani on Scribd

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70