15.2 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Primăria nu poate finanța curățenia și investițiile din subsoluri. Proiectul opoziției este ilegal

Inițiativa privind acordarea unor ajutoare financiare, de la bugetul local, asociațiilor de proprietari din Pașcani, în vederea înlocuirii branșamentelor de canalizare și efectuarea lucrărilor de igienizare în subsolurile blocurilor nu a primit aviz favorabil din partea serviciilor de specialitate ale Primăriei.

Proiectul a fost inițiat de consilierii din opoziție și urmează să fie supus aprobării, cel mai probabil, în ședința de la sfârșitul acestei luni, dar subiectul a fost discutat pe larg în ședința din luna februarie, odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listei de investițîi. În acest context liberalii au propus alocarea sumei de 50 000 lei de la bugetul local, câte maxim 5000 lei pentru fiecare scara de bloc.

Propunerea a stârnit reacțîi din partea reprezentanților Primăriei.

Gabriela Nedelcu, viceprimarul municipiului a explicat că acordarea unui astfel de ajutor financiar, doar la blocurile unde sunt asociații de prorpietari,  nu ar fi echitabilă, iar proiectul nu ar avea baza legală conform raportului juriștilor și economiștilor din aparatul de specialitate.
De asemenea primarul Dumitru Pantazi a solicitat specialistilor  Primăriei să explice dacă inițiativa are suport legal și dacă plățile pot fi făcute de la bugetul local, în condițiile în care proiectul ar fi aprobat.

Secratul general al UAT Pașcani, Irina Jitaru a explicat că avizul juriștilor este negativ și că asociațiile de proprietari au obligația de a repara și întreține spațiile comune de la bloc. Liderul opoziției a fost vizibil nemulțumit de răspunsul primit și și-a acoperit fața cu palmele.

Mai mult,  directoarea economică a Primăriei a spus că nu a găsit un temei legal pentru a fi aprobate astfel de plăti, chiar dacă că primarul le-a solicitat funcționarilor să găsească o cale pentru decontarea acestor lucrări . Angelica Labontu a dat exemplu o finanțare similară alocată pentru realizarea unor lucrări la subsolurile blocurilor în cadrul proiectului de reabilitare termică, la blocurile T6 și T7. Curtea de Conturi a constatat în anul 2013 că plățile au fost ilegale și a dispus recuperarea banilor.
Și de această dată argumentele salariaților Primăriei nu au fost pe placul opoziției. Consilierul Marius Pintilie a spus că, din punctul de vedere al initiatorilor proiectul este legal și i-a cerut primarului să nu îi mai cheme, în ajutor, pe funcționarii publici.

Menționăm că proiectul propus de opoziție ar urmă să între în dezbaterea Consiliului Local ,cel mai probabil în ședința de la sfârșitul acestei luni. Conform unor surse neoficiale Primăria Pașcani împreună cu operatorul regional de apă și canalizare caută o soluție pentru a veni în sprijinul asociațiilor de proprientari, în vederea vidanjarii subsolurilor de bloc, acolo unde este cazul.

Alte articole