9.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Premierea celor 68 de elevi zecişti ieşeni, azi la Grădina Palas

Cei 68 de absolvenţi de clasa a VIII-a şi de liceu care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, respectiv bacalaureat vor fi premiaţi astăzi, de la ora 9, în cadrul unui eveniment festiv organizat de Inspectoratul Şcolar şi Primărie, anunta Ziarul de Iasi.  Festivitatea are loc la Teatrul de Vară din Grădina Palas, în aer liber, organizatorii subliniind că vor fi respectate toate măsurile de protecţie sanitară.

Anul acesta vor fi premiaţi atât absolvenţi ai unităţilor de învăţământ care au dat medii de 10 în fiecare an, precum Colegiul Naţional, „Negruzzi”, „Racoviţă”, ”Eminescu” sau „Moisil”, dar şi elevi de la Colegiul „G. Ibrăileanu”, Liceul „Miron Costin” Paşcani, Liceul „Vasile Alecsandri”, precum şi şcolile gimnaziale „B.P. Haşdeu”, „George Coşbuc” „G.I. Brătianu”, „Otilia Cazimir”, „Vasile Conta”, iar din mediul rural Şcoala Profesională Cozmeşti. Elevii vor primi, din partea ISJ, cărţi de cultură generală şi plachete simbolice. De asemenea, Primăria  va oferi fiecărui elev câte o tabletă, diplome şi coroniţe de flori.

Alte articole