15.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Polițiștii încearcă să mențină ordinea și liniștea în aceste zile, în Ruginoasa. Activități de informare și prevenire

C.P. Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași și Postului de Poliție Ruginoasa au organizat și desfășurat activități informativ – preventive pe raza comunei Ruginoasa, în contextul apropierii evenimentului din data de 31 decembrie a.c.

Astfel, cetățenii au fost informați să se manifeste pașnic în cadrul acestui obicei străbun, pentru ca toți participanții să se bucure în liniște de acest eveniment.

A fost reamintit faptul că reprezintă infracțiuni, care pot fi pedepsite cu închisoarea, fapte precum:

– tulburarea ordinii și liniștii publice;
– portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (ex.: bâte, securi, cuțit, box și alte obiecte contondente);
– vătămarea corporală;
– distrugerea;
– împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

Au fost transmise informații despre regimul legal de comercializare, utilizare și deținere a materialelor pirotehnice, categoriile de materiale pirotehnice pe care le pot folosi și în ce condiții pentru a nu încălca prevederile Legii nr. 126/1995 și pentru a nu deveni victime ale accidentelor.

Inspectoratul de Poliție Județean Iași respectă obiceiurile locului, însă manifestările prilejuite nu justifică încălcarea legii. Astfel, informăm participanții că vor fi luate măsurile prevăzute de lege împotriva celor care vor încălca normele contravenționale sau penale.

Alte articole