7.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Plata amenzilor de circulatie la jumatate, de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare. Deputatul Vasile Axinte: „(…) acest lucru va conduce la o creştere a încasărilor la buget”

C.P. Perioada în care amenzile de circulaţie vor putea fi achitate la jumătate va fi extinsă, începând de anul viitor, de la doar 48 de ore la 15 zile lucrătoare. Sistemul va fi aplicat deocamdată doar în cazul amenzilor de circulaţie, prin instituirea unui cont unic de plată a amenzilor la nivel naţional. Noua lege va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

“Consider că prin modificarea termenului, în sensul măririi perioadei în care contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, va conduce la o creştere a încasărilor la buget şi la degrevarea instanţelor de judecată de cauzele având ca obiect contestaţia împotriva sancţiunilor contravenţionale primite, procese care îngreunează desfăşurarea cu celeritate a celorlalte cauze aflate pe rolul acestora.” a precizat deputatul PSD, ing Vasile Axinte.

Grupul parlamentar al PSD a votat miercuri, 27 iunie, în şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor, pentru adoptarea proiectului de Lege privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, act normativ care prevede, în sistem pilot, posibilitatea ca şoferii să plătească amenzile în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, faţă de 48 de ore, cum prevedea legislaţia anterioară. Potrivit noii legi, agentul constatator va specifica această posibilitate în procesul verbal.

Pentru supleţea sistemului, s-a instituit şi titlul de creanţă electronică, care cuprinde datele din procesul-verbal, precum şi sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele localităţilor în care contravenientul îşi are domiciliul.

Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Parlamentul României Camera Deputaților

DEPUTAT AXINTE VASILE

 

Alte articole