11.9 C
Paşcani
miercuri, mai 8, 2024

Pericol pe străzile din Pașcani. Primarul depasit de situație!

Atenție mare la câinii fără stăpân! Sunt tot mai mulți pe străzile municipiului Pașcani si pot fi imprevizibili din cauza căldurii. Consilierul PMP Sorin Olariu a postat pe Facebook o filmare cu un grup de sapte câini care se plimbau nestingheriți in cursul zilei de sâmbătă 26 august a.c., in zona din fata Gării, in apropierea unui fast food. Unii trecători s-au speriat si i-au ocolit, alții s-au oprit sa ii filmeze pentru a atrage atenția administrației locale. După cum se vede din imagini câinii sunt atrași de mirosul de mâncare din coșurile de gunoi iar cei are trec prin apropiere risca sa fie atacați, mai ales copiii.

La Pașcani situatia câinilor comunitari pare sa fi scăpat de sub controlul autorităților locale. Cetățenii atrag atenția ca sunt peste tot, chiar si in zonele centrale. Un cetățean care urmarea live o conferinta de presa i-a cerut primarului sa ia măsuri urgente.
Edilul a recunoscut ca sunt probleme si a spus ca are de gând sa construiască un padoc, iar de la începutul lunii septembrie sa înceapă o campanie de sterilizare a câinilor fără stăpân.

In momentul de fata câinii strânși de pe străzile Pașcaniului sunt dati unei asociații care are un padoc in pădurea de la Motca. Primăria Pașcani raportează anual sute de câini predați, dar o parte din ei se întorc imediat pe străzi. Consilierii au solicitat, in repetate rânduri, o situație si documentele doveditoare privind modul de gestionare a câinilor dar informațiile nu au fost făcute publice. Menționăm ca in fiecare an, din bugetul local, administrația locală achita sumele necesare pentru asigurarea hranei.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70