18.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Percheziții în județul Iași și alte două județe, pentru trafic de droguri – FOTO/VIDEO

C.P. La data de 9 martie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au organizat și desfășurat o acțiune de amploare, care a vizat traficul de droguri de risc și de mare risc, o parte din activitate fiind direcționată pentru introducerea drogurilor în penitenciare.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 9 percheziții domiciliare, în județele Iași, Suceava și Cluj-Napoca, fiind conduse la cercetări 8 persoane. Patru dintre persoane au fost reținute de procurorul de caz, urmând a fi prezentate Tribunalului Iași, cu propuneri legale.

Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că persoanele, care ar fi fost membri ai rețelei de trafic de droguri, ar fi vândut droguri de risc, de mare risc și noi substanțe psihoactive către consumatori din județele Iași, Suceava și Cluj.

De asemenea, aceștia ar fi aprovizionat cu astfel de substanțe și deținuți aflați în penitenciare.

O parte dintre bănuiții reținuți au fost, la rândul lor, deținuți în penitenciare, iar, în prezent, unii se află în perioade de liberare condiționată.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 100 de grame de cannabis, 90 de doze (aproximativ 80 de grame) de substanțe psihoactive noi, 5 coli impregnate cu JWH – 210, 65 de grame de substanță vegetală impregnată cu JWH – 210, 10 doze de cannabis, un pistol Glock – tip airsoft, 4 cântare de precizie, pe care s-au găsit urme de droguri, 10 telefoane mobile și 13.000 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc, în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situații de fapt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Suceava, Cluj, București, Ploiești, serviciilor de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, Buzău, Vrancea, Inspectoratului de Poliție Județean Iași, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București și inspectoratelor de jandarmi județene Iași și Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

IPJ IASI

Alte articole